Eveniment

CNADNR spune că termină până la iarnă Centura Capitalei între A1 şi Chiajna

Cătălin Homor, directorul general al CNADNR: „Deşi a fost un proiect cu foarte multe probleme, chiar blocat, lucrările evoluează destul de bine. Se putea şi mai bine. Am avut o întâlnire de lucru şi în momentul de faţă vorbim de un proiect deblocat. Sunt anumite zone unde activitatea poate fi intensificată. Stăm bine cu mobilizarea. Până la sfârşitul anului ne-am angajat să redăm traficului cele 4 benzi în zona pasajului peste apeductele Apa Nova

Cătălin Homor, directorul general al CNADNR: „Deşi a fost un proiect cu foarte multe probleme, chiar blocat, lucrările evoluează destul de bine. Se putea şi mai bine. Am avut o întâlnire de lucru şi în momentul de faţă vorbim de un proiect deblocat. Sunt anumite zone unde activitatea poate fi intensificată. Stăm bine cu mobilizarea. Până la sfârşitul anului ne-am angajat să redăm traficului cele 4 benzi în zona pasajului peste apeductele Apa Nova

Autor: Bogdan Alecu

01.09.2016, 00:05 4029
Lucrările la Centura Capitalei, între A1 şi Chiajna/Drumul Naţional 7 de modernizare şi extindere la două benzi pe sens şi circulaţie în regim de autostradă intră în linie dreaptă, iar circulaţia va fi deschisă spre finalul anului. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) lucrează în prezent la relocarea utilităţilor în zonele Titan Mar, Mega Company şi Remat Holding, execuţia lucrărilor necesare în vederea finalizării sensurilor giratorii de la Dragomireşti, Remat şi Petrom, rampa de la Pod Chitila şi la pasajul peste apeducte în zona Mega Company. Astfel, pe o lungime de 8,695 km stadiul fizic este de 55%.

„Deşi a fost un proiect cu foarte multe probleme, chiar blocat, lucrările evoluează destul de bine. Se putea şi mai bine. Am avut o întâlnire de lucru şi în momentul de faţă vorbim de un proiect deblocat. Sunt anumite zone unde activitatea poate fi intensificată. Stăm bine cu mobilizarea. Până la sfârşitul anului ne-am angajat să redăm traficului cele 4 benzi în zona pasajului peste apeductele Apa Nova.” a declarat directorul general al CNADNR, Cătălin Homor.

De asemenea, pentru cele două probleme majore care au stat în calea evoluţiei lucrărilor, respectiv eliberarea amplasamentelor de către diverşi proprietari persoane fizice/persoane juridice şi finalizarea lucrărilor de lărgire la patru benzi în zona pasajului peste apeductele Arcuda I, II şi III ale Apa Nova, km 57 plus 740, au fost identificate soluţii.

În acest sens, la începutul lunii septembrie 2016, se va finaliza procedura de expropriere prin emiterea încheierii de intabulare pentru coridorul de expropriere situat pe raza administrativă a UAT Chitila. În acelaşi timp vor fi defrişaţi pomii marcaţi şi a fost stabilită şi soluţia pentru devierea traficului în zona pasajului de la km 57 plus 740 în vederea finalizării lucrărilor de lărgire, la 4 benzi, a părţii carosabile.

Până la finele anului 2016, în zona pasajului de la km 57 plus 740 se va circula pe patru benzi, urmând ca aşternerea straturilor rutiere de mixtură asfaltică să fie executată imediat ce condiţiile meteorologice vor permite acest lucru. Recepţia întregului obiectiv se va face în luna mai a anului 2017.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO