Eveniment

Comandament de caniculă la PMB. Temperaturile în Bucureşti vor ajunge la 39 de grade

Comandament de caniculă la PMB. Temperaturile în...

Autor: Andreea Traicu

04.08.2017, 11:07 80

"Avertizarea cod portocaliu pentru Bucureşti e valabilă astăzi şi mâine, timp în care apreciem temperaturi de 36-39 grade. Pentru Bucureşti astăzi maxima va fi în jur de 38 grade, mâine 38-39 grade. Intensitatea maximă se va concretiza pe parcursul zilei de sâmbătă pentru ca ulterior, duminică, temperatura maximă să scadă puţin. La începutul săptămânii viitoare disconfortul se va menţine. Valul de căldură este unul deosebit de lung, se va încheia în partea a doua a săptămânii", a declarat Gabriela Băncilă, reprezentant al Administraţiei de Meteorologie (ANM).

Precizările au fost făcute în cadrul comandamentului organizat de Primăria Capitalei. Şeful Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.327 apeluri de urgenţă, 157 de persoane având nevoie de îngrijiri pe stradă.

"În ultimile 24 de ore, 1327 de persoane au apelat la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, dintre acestea, 733, urgenţe de cod roşu şi cod galben. Dintre urgenţe, 157 de cazuri în loc public, 35 lipotimii şi 29 sincope. Deficitul de personal se cunoaşte, este de 46%. Dar nu asta este, noi suplimentăm. Astăzi am suplimentat cu 11 echipaje, astfel că avem 55 de echipaje în teren de urgenţă, echipaje de consultaţii şi echipaje de transport. Sigur, la Ambulanţă lucrează oameni, şi ei suferă din cauza căldurii, şi ei au afecţiuni cronice, astfel că a crescut numărul concediilor medicale. Doar din data de 1 până astăzi, au intrat în concediu medical 17 persoane", a declarat Alis Grasu pentru MEDIAFAX.

"Cele 19 spitale ale muncipalităţii sunt pregătite să facă faţă în această perioadă. Am suplimentat numărul de personal la gardă şi în program aşa încât cei internaţi să beneficieze dar şi cei care pot veni la medic să poată fi preluaţi", a spus Gabriela Firea.

În ceea ce priveşte disconfortul în mijloacele de transport în comuni din Bucureşti, edilul a anunţat că "este ultima vară în care nu se va mai putea circula civilizat", precizând că din cele o mie de autobuze doar, doar 500 au aer condiţionat.

"Suntem în procedură de licitaţie pentru cumpărarea a 400 autobuze, 100 tramvaie şi 100 troleibuze ultramoderne am putea spune. Probabil această achiziţie trebuia să fie făcută cu ani în urmă. Pentru mijloacele de transport prevăzute cu aer condiţionat să se ia toate măsurile ca aparatele să funcţioneze la paramentri necesari", a mai spus Gabriela Firea.

Edilul a anunţat că săptămâna viitoare Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), cu sprijinul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, va organiza o acţiune prin care să se stimuleze donarea de sânge. De asemenea, în cadrul comandamentului s-a solicitat ca persoanele fără adăpot să fie duse la centre sociale.

Vineri şi sâmbătă este în vigoare un cod roşu de caniculă pentru 12 judeţe din vestul ţării, restul ţării, inclusiv Capitala, fiind sub atenţionare cod portocaliu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO