Eveniment

Compania de turism îşi continuă activitatea nestingherit: „Vânzările nu au scăzut, chiar am primit mesaje de susţinere de la clienţii fideli“

Compania de turism îşi continuă activitatea...

Autor: Mirabela Tiron

26.06.2013, 21:10 467

La trei zile după ce 18 români aflaţi în vacanţă în Muntenegru, organizată de Mareea Comtur, şi-au pierdut viaţa, iar alţi 29 sunt răniţi în urma accidentului rutier, Dan Dumitru, directorul de marketing şi de relaţii publice al agenţiei Mareea Comtur, spune că agenţia îşi desfăşoară în mod normal activitatea, toate punctele de lucru fiind deschise pentru clienţi.

„Vânzările nu au scăzut, chiar am primit mesaje de susţinere de la clienţii fideli“, a spus el. Întrebat de ZF dacă şi punctul de lucru din şoseaua Ştefan cel Mare, la care Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) a făcut un control în urma căruia a transmis că „licenţa este expirată“, funcţionează normal, el a spus că da.

Întrebat de ZF ce profit asigura circuitul organizat în Muntenegru agenţiei, Dan Dumitru a răspuns că în medie în turism marja de profit variază între 8-10%.

Agenţia Mareea mai are în program pentru acest an circuite cu autocarul în Turcia, Serbia-Croaţia-Muntenegru, Elveţia-Austria-Italia, Scandinavia-Ţările Baltice, Spania-Portugalia şi multe altele, potrivit datelor de pe site-ul companiei.

Afacerile companiei Mareea Comtur au crescut constant, de la 8,6 mil. lei în 2006 (2,5 mil. euro) la 43 mil. lei (circa 10 mil. euro) în 2012 şi aproape 14 mil. euro anul trecut. Compania a fost fondată de Marius Usturoiu în urmă cu mai bine de 15 ani.

Anul trecut, Usturoiu a preluat pe 15 ani operarea complexului hotelier Mercur-Minerva din Mamaia, situat în nordul staţiunii Mamaia, ce include două hoteluri de trei stele, care au peste 300 de camere, şi o vilă cu 14 apartamente.

Contracte cu statul

Pe 29 iunie anul acesta, Mareea Comtur a câştigat un contract de circa 567.000 de euro în urma unei licitaţi organizate de Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (Romatsa), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, condus de Relu Fenechiu, pentru servicii hoteliere, potrivit site-ului de licitaţii publice.

Pe 9 mai 2012, Mareea Comtur câştiga un alt contract de circa 1,3 milioane de euro cu Ministerul Admi­nistraţiei şi Internelor, tipul con­tractului fiind „servicii de transport aerian: transporturi de pasageri şi de marfă, cu excepţia transportului de corespondenţă“ pentru perioada mai 2012-aprilie 2014, arată aceeaşi sursă. Mareea Comtur mai apare în alte trei contracte cu statul, al cărui câştigător este firma Danco Pro Communication.

Întrebat de ZF ce afaceri cu statul are agenţia, Dan Dumitru a spus că valoarea contractelor cu statul reprezintă sub 2% din cifra de afaceri a companiei, contractele fiind atribuite pe anumite segmente de activitate, neavând valoarea totală menţionată pe site-ul de licitaţii publice.

Traseul de nouă zile al circuitului fatal

Circuitul în care 18 români şi-au pierdut viaţa, iar alţi 29 sunt răniţi, după ce autocarul în care se aflau s-a prăbuşit într-o prăpastie urma să dureze nouă zile şi includea plecarea din Bucureşti la şase dimineaţa, pe 22 iunie, din parcarea de la Ateneu, pe traseul Piteşti-Sibiu-Arad-Timişoara şi sosire la Belgrad (Iugoslavia), adică 750 de kilometri ce trebuia parcurşi cu autocarul în prima zi.

În cea de-a doua zi a circuitului autocarul trebuia să facă 420 de kilometri spre Podgoriţa, traseul fiind prin marele canion Tara, cu o lungime de 80 de kilometri.

Seara autocarul ar fi trebuit să ajungă în Budva, unde turiştii urma să fie cazaţi.

Circuitul includea în următoarele şase zile deplasare spre zona Kotor – Dubrovnik (Croaţia), iar apoi în Tirana-Skopje (Albania şi Macedonia), ulterior în Sofia, Ruse (Bulgaria) şi înapoi în Bucureşti, potrivit datelor de pe site-ul agenţiei de turism Mareea Comtur. 

Cât a fost parcurs din traseu:

  • Ziua 1, 22 iunie. Bucureşti - Belgrad (750 km) 
  • Plecare din Bucureşti (ora 6:00) din parcarea de la Ateneu (Restaurant Cina), pe traseul Piteşti-Sibiu-Arad-Timişoara. Sosire şi cazare la Belgrad
  • Ziua 2, 23 iunie. Belgrad-Canionul Tara-Riviera Mării Adriatice (420 de km)
  • Mic dejun (Belgrad). Scurt tur de oraş. Traseu spre Podgoriţa (Muntenegru). Urma să fie străbătut Marele Canion Tara cu o lungime de circa 80 km, mărginit de un perete stâncos ce atinge 1.300 m înălţime. Autocarul s-a răsturnat duminică 23 iunie în jurul orei 18.00, ora României la Grlo, la 30 de kilometri nord de Podgoriţa, capitala Muntenegrului.
  • Sursa: Date de pe site-ul agenţiei Mareea Comtur

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 27.06.2013

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO