Eveniment

Companiile britanice: Sectorul feroviar din România este plin de oportunităţi, dar cântărim şi riscurile

În ultimii patru ani viteza medie de deplasare a trenurilor de pasageri pe calea ferată a crescut cu doar un kilometru pe oră, până la doar 45 de km/oră

În ultimii patru ani viteza medie de deplasare a trenurilor de pasageri pe calea ferată a crescut cu doar un kilometru pe oră, până la doar 45 de km/oră

Autor: Andreea Neferu

30.09.2014, 00:04 363
România şi Polonia sunt două pieţe europene cu proiecte atractive pentru companiile britanice care activează în domeniul feroviar, în contextul în care cele două state au în derulare mai multe investiţii realizate cu fonduri europene în acest sector, este concluzia unui seminar organizat de agenţia guvernamentală UK Trade & Investment săptămâna trecută la Berlin, în cadrul târgului internaţional feroviar InnoTrans.

„România este o piaţă importantă în rândul ţărilor europene emergente, care face progrese în ceea ce priveşte sectorul feroviar. Mai multe fonduri, în special europene, au fost şi urmează să fie alocate în sectorul feroviar şi vor mai avea loc şi licitaţii“, a spus Ricky Belgrave, director al departamentului de căi ferate din cadrul agenţiei guvernamentale UK Trade & Investment.

În prezent există în derulare câteva proiecte de modernizare a căii ferate care se suprapune Coridorului 4 paneuropean, în vestul ţării, aflate fie în stadiul de execuţie, fie în cel de licitaţie sau de pregătire a licitaţiei. Valoarea proiectelor se ridică la câteva miliarde de euro, iar majoritatea lucrărilor sunt finanţate din fonduri europene.

„Atât România, cât şi Polonia sunt două pieţe extrem de importante, dar în acelaşi timp ambele sunt percepute ca având un anumit grad de risc. Riscurile se referă la condiţiile care apar în contracte, dar şi la întregul proces de achiziţii publice“, a spus Jeremy Candfield, director general al Asociaţiei Industriei Feroviare (Railway Industry Association) din Marea Britanie. El a precizat că unele companii străine au reuşit să se adapteze pe aceste pieţe şi să aibă profit, în timp ce altele au pierdut bani în încercarea de a pătrunde în România sau Polonia.

„România este percepută ca o ţară care nu a reuşit să cheltuiască banii europeni destinaţi dezvoltării de infrastructură de transport, însă acest lucru începe să se schimbe. Dorim să intrăm pe piaţa din România“, a explicat Tom Ross, director de vânzări în cadrul TRE, furnizor britanic de produse şi servicii dedicate su­pervizării şi controlului din sistemul feroviar, parte a grupului japonez Hitachi. La rândul său, Guy Rogers, reprezentant al companiei britanice Intec Export Intelligence, care oferă servicii pentru exportatori, a afirmat că investitorii sunt extrem de interesaţi să intre pe pieţele din România şi Polonia şi că modelul preferat de aceştia este cel prin care participă la licitaţii alături de un par­tener local.

România are în prezent a opta cea mai mare reţea feroviară din Uniunea Europeană, dar nu ştie să o valorifice, în contextul în care după Revoluţie investiţiile în calea ferată nu au mai reprezentant o prioritate pentru cei aflaţi la conducere, ceea ce a dus la degradarea căii ferate.

În ultimii patru ani viteza medie de deplasare a trenurilor de pasageri pe calea ferată a crescut cu doar un kilometru pe oră, până la doar 45 de km/oră, în timp ce viteza medie a trenurilor de marfă a ajuns de la 24 de km/oră  în 2010 la  28 de kilometri pe oră anul trecut, arată statisticile Ministerului Transporturilor. Aceasta este una dintre cauzele care au dus la scăderea cererii pentru călătoriile cu trenul.

Doar 57 de milioane de călătorii cu trenul au efectuat românii anul trecut, faţă de 88 de milioane de deplasări în 2007 şi puţin peste 400 de milioane de călătorii în 1990, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INSSE).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO