Companiile private au concediat unul din cinci angajati anul trecut

22 feb 2010 Autor: Adriana Rosoga

Numarul angajatilor din firmele private era cu 18% mai scazut in luna ianuarie a acestui an comparativ cu perioada similara a anului trecut, arata datele unui studiu realizat de PayLogic, companie care ofera servicii de externalizare a salariilor si administrare de personal.

Scaderea inregistrata in ultimul an la nivelul efectivelor de salariati a fost totusi mai moderata fata de evolutia de pe parcursul lui 2008, cand companiile cuprinse in studiul PayLogic au renuntat la 25% din angajati. In ultimul an, volumul fondului de salarii brut s-a redus cu 5% in lei, in timp ce salariul mediu pe angajat a crescut cu 14%.

"Firmele din productie au dat afara 22% din angajati, peste media pe tara de 18%, ceea ce arata ca au fost mai puternic afectate. In acelasi timp, salariul mediu per angajat in aceste companii a crescut cu 12%", spune Cristian Udrescu, director executiv al PayLogic. El precizeaza ca in 2009 firmele private au continuat disponibilizarile, in timp ce spre sfarsitul anului, mai precis in ultimul trimestru, numarul persoanelor disponibilizate a stagnat. "In 2009 reducerile de personal au fost masive in special in prima parte a anului. In a doua parte a anului, angajatorii au devenit mai circumspecti, au asteptat sa vada cum merge economia. Au redus disponibilizarile, numarul orelor suplimentare si au crescut salariile. Pe masura ce economia isi va reveni, vor trebui sa angajeze din nou."

Studiul mai arata ca anul trecut firmele au renuntat la a-si mai recompensa angajatii cu prime, insa salariul mediu a crescut cu 9% fata de 2008. La studiul Paylogic au participat circa 16.500 de salariati, care lucreaza la 125 de companii private din auto, medical, financiar, retail, servicii.

Cuvinte cheie:
companii private
, servicii de externalizare
Vizualizari:
Printeaza