Eveniment

Companiile trebuie sa se restructureze inainte sa intre in dificultati cu platile - Galerie foto

Seminarul ZF a adunat peste 120 de invitati interesati de tema restructurarii, semn ca este timpul acesteia in economie
04.12.2008, 18:56 79

Restructurarea unei companii nu este neaparat un dezastru si ar putea fi privita ca o etapa normala din ciclul de viata al unei companii sau ca o reactie la criza pietei, au fost concluziile seminarului "Restructurarea si cresterea eficientei - cea mai sigura investitie a unei companii", organizat ieri de Ziarul Financiar si Romtelecom.

"Restructurarea unei companii nu trebuie perceputa ca un dezastru, nu este intotdeauna pasul de dinaintea falimentului sau a unei situatii de criza profunda", a spus Mihnea Radulescu, project manager la compania de consultanta in management Roland Berger. El a subliniat insa ca riscul reactiei intarziate la criza este faptul ca, pe masura ce situatia companiei se agraveaza, scade drastic numarul masurilor care pot fi luate pentru iesirea din criza.
"Restructurarea este dramatica doar pentru cei care nu vor schimbare", a subliniat la randul sau Radu Timis, presedintele si actionarul majoritar al CrisTim. El a adaugat ca oamenii tind sa opuna rezistenta la schimbare, insa rolul unui lider este sa-si faca angajatii sa inteleaga ca supravietuirea companiei depinde doar de deschiderea lor in fata schimbarii.
Harm Aben, directorul executiv pentru transformarea si dezvoltarea afacerii al Romtelecom, vede restructurarea ca un proces rapid care ajuta compania sa se pozitioneze mai bine pe piata. "Obiectivul major al restructurarii pe care am inceput-o anul trecut este cresterea profitabila a afacerilor. Ne-am sprijinit pe trei piloni: eficientizarea operatiunilor, orientarea catre client si castigarea de cota de piata prin imbunatatirea ofertei", a declarat Harm Aben.
Pe fondul crizei economice globale, pe piata locala a aparut in ultimele luni o avalansa de stiri negative care anuntau disponibilizari sau intreruperi de productie in industria auto si alte ramuri ale industriei grele.
In servicii si in sectorul bunurilor de larg consum insa, restructurarile realizate pana acum de unii dintre cei mai mari jucatori din economie au fost dictate de intensificarea competitiei pe piata, fiind orientate catre cresterea productivitatii si a eficientei operatiunilor.
In ultimii doi ani, companiile multinationale au renuntat la aproape 3.000 de angajati in Romania, in urma unor restructurari care au vizat in special relocari de fabrici in alte orase sau pe alte piete.
"S-a vorbit foarte mult de delocalizari si de disponibilizarile pe care acestea le-au generat. In Europa, doar 10% din restructurari sunt delocalizari", a precizat Viorel Ghete, managing partner al companiei de consultanta in management si resurse umane BPI. Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca (ANOFM) estimeaza ca in ultimele doua luni din acest an si in primul trimestru din 2009 vor fi realizate 34.500-35.000 de disponibilizari in economia locala, potrivit datelor prezentate ieri de catre Sonia Diaconescu, director in cadrul acestei institutii.
In octombrie erau aproximativ 364.000 de someri in Romania, potrivit datelor de la ANOFM. Daca cei 35.000 de disponibilizati nu vor fi reabsorbiti de piata fortei de munca, rata somajului la nivel local ar putea ajunge la 4,4% in T1 din 2009, fata de 4% cat se inregistreaza in prezent.

Vizionati galeria cu fotografii de la seminarul "Restructurarea si cresterea eficientei - cea mai sigura investitie a unei companii".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO