Eveniment

Consumatorii platesc inca sapte ani pentru datoriile fostei Companii de Petrol

06.10.2005, 19:42 80

Consumatorii vor plati inca sase sau sapte ani taxa de un cent pe fiecare litru de produs petrolier, pana la acoperirea sumei de 663 mil. dolari, reprezentand datoriile acumulate de fosta Companie Romana de Petrol (CRP) in perioada 1992-1997.

Potrivit Ministerului Economiei si Comertului (MEC), pana la sfarsitul lunii septembrie a acestui an a fost colectata in contul datoriei mentionate suma de aproape 168 de milioane de dolari.

Fondul special pentru produse petroliere, denumirea oficiala a taxei impuse pentru recuperarea datoriilor CRP, a fost instituit printr-o ordonanta de urgenta in 2000, iar in cinci ani de la introducerea lui au fost acoperite abia o treime din obligatiile de plata catre creditori ale companiei.

Potrivit MEC, in ritmul actual de colectare, suma de 663 mil. dolari va fi stinsa in totalitate in urmatorii sase - sapte ani.

Datoriile au fost acumulate in perioada 1992-1997, cand rafinariile, prin societatea Rafirom si mai apoi prin CRP, importau si prelucrau titei platit cu credite bancare, dar erau obligate de stat sa vanda ieftin produsele petroliere.

Intre 1992-1996, importurile de titei s-au realizat prin societatea Rafirom, pentru si in numele tuturor rafinariilor din sistem, pe relatia Rafirom - Petrolexportimport.

Aceasta sarcina a fost preluata de CRP in 1996, anul infiintarii acesteia.

Aceasta politica a dus la acumularea unor datorii importante de catre CRP, pentru si in numele rafinariilor, fata de Bancorex, Ministerul Finantelor, casa de comert Petrolexportimport si operatorul retelelor de transport al produselor petroliere Conpet.

Creantele respective, care au ajuns la 663 de milioane de dolari, reprezinta creditele contractate pentru finatarea importurilor de titei din acea perioada. Pentru reglementarea situatiei, Guvernul a introdus in 2000 taxa de un cent pe litru, platita de toti producatorii si procesatorii cu sediul in Romania, indiferent de natura capitalului social.

"Astfel, s-a asigurat recuperarea sumelor in cauza de la aceiasi consumatori de produse petroliere care au beneficiat de preturi mai mici in perioada 1992-1997", spun reprezentantii MEC.

Sumele care au fost deja virate, reprezentand mai putin de o treime din total, au stins obligatiile de plata ale CRP in functie de ordinea si prioritatile stabilie de actul normativ care a reglementat acest fond special.

Petrolexportimport si Conpet au recuperat 8,4 mil. dolari, respectiv, 2,2 mil. dolari, in timp ce Ministerul Finantelor mai are de asteptat pana la sapte ani pentru a ajunge la zero cu creanta de la CRP.

In ultima perioada, pretul benzinei a facut obiectul mai multor discutii, presedintele Traian Basescu solicitand companiilor petroliere sa prezinte solutii pentru un pret corect.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO