Eveniment

Consumul a crescut cu 20% în primul trimestru şi rămâne pe plus până la finalul anului. Toate segmentele sunt pe plus, creşterea eco­no­miei în ansamblul său îşi spu­ne cu­vân­­tul

Consumul a crescut cu 20% în primul trimestru şi...

Autor: Cristina Roşca

05.05.2016, 00:07 425

Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul, cel mai im­por­tant indicator pentru consum, a avansat cu aproape 20% în pri­mele trei luni ale anului în contextul în care au fost pe plus toate segmentele de piaţă, respectiv alimentele, bunu­rile nealimentare şi carburanţii.

Reducerea cotei generalizate a TVA de la 24% la 20% în­cepând cu 1 ianuarie 2016 şi majorarea salariilor buge­ta­rilor au fost unii dintre cei mai importanţi factori care au in­fluenţat consumul în 2016.

„Toate segmentele sunt pe plus, creşterea eco­no­miei în ansamblul său îşi spu­ne cu­vân­­tul. Bineînţeles că au aju­tat şi reducerea TVA şi creş­te­rea salariului bu­get­arilor“, spu­ne Radu Timiş, pro­prie­­ta­rul pro­ce­sa­to­rului de carne Cris-Tim, unul dintre cei mai im­por­tanţi jucători din piaţa de profil.

Evoluţia pozitivă va con­­ti­nua şi în următoarele luni, în­să avan­sul urmează să se mai tem­pereze, cred ju­cătorii din pia­ţă. Legea dă­rii în plată ar pu­tea avea un impact negativ, însă efec­tul ar putea fi con­tra­ba­lan­­sat de creşterea sala­riu­lui minim de la 1.050 de lei la 1.250 de lei începând cu 1 mai 2016 şi de faptul că 2016 este an electoral.

Iulian Stanciu, CEO-ul şi acţionarul minoritar al eMag, este de părere că în următoarele luni consumul va continua să crească, însă în a doua jumătate a anului am putea vedea o temperare a avansului în contextul în care legea dării în plată ar putea să frâneze creditarea.

Această situaţie ar urma să se reflecte asupra vânzărilor de apartamente şi deci şi asupra vânzărilor de bunuri de larg consum, precum electrocasnice sau mobilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO