Eveniment

Costul cu forţa de muncă a accelerat în trimestrul al doilea la 7,7%

Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul grupului APT

Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul grupului APT

Autor: Corina Mirea

18.09.2015, 00:06 488
Dinamica anuală a costului cu forţa de muncă, pe piaţa locală, a ajuns în T2 din 2015 la 7,7%, ceea ce, în opinia economiştilor, are mai multe cauze: creşterea competitivităţii în cazul unor companii, un deficit de candidaţi, primele oferite angajaţilor şi creşterea salariului minim pe economie. Însă creşterea ar putea avea impact pe competitivitatea unor dintre întreprinderi.

„Dinamica exprimă intensificarea presiunilor de cost la nivel de companii, cu impact pe competitivitate. De altfel, în trimestrul II al acestui an, a crescut şi rata locurilor de muncă vacante, ceea ce în­seam­nă că, pe lângă accelerarea investiţiilor, există şi o nepotrivire pe piaţa forţei de muncă“, susţine Andrei Rădulescu, senior economist al Băncii Transilvania, într-un raport publicat ieri.

Datele de la Eurostat arată că trimestrul al doilea din acest an a fost unul record în ceea ce priveşte costul forţei de muncă din ultimii trei ani, în contextul în care de la finalul lui 2014 CAS a scăzut cu cinci puncte procentuale. „Unul dintre motivele pentru care costul forţei de muncă a crescut în trimestrul II din acest an la 7,7% ar putea fi politica de beneficii salariale oferite de angajatorii de pe plan local. În perioada respectivă, multe companii oferă prime în funcţie de rezultatele din anul precedent şi mai trebuie luate în calcul şi primele care se oferă de Paşte, spre exemplu, şi care ajung la angajaţi în trimestrul II“, susţine Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul grupului APT, cu activităţi în domeniul recrutării şi închirierii de forţă de muncă temporară.

Mai mult, ea precizează că şi creşterea salariului minim brut pe economie începând din luna iulie a anului 2014 a majorat automat bugetul de salarii şi pentru alte categorii de angajaţi decât cea a persoanelor care nu aveau un venit mai mare de 900 de lei brut/lună (cât era înainte de majorarea de anul trecut). De atunci şi până în prezent, salariul a tot fost „ridicat“ automat prin hotărâri de guvern, ajungând la 1.050 de lei brut pe lună în luna iulie 2015. Iar suma primită de cei aproximativ 1,5 milioane de angajaţi plătiţi cu minimul pe economie ar urma să crească şi începând de anul viitor, când salariul minim va ajunge la 1.200 de lei brut pe lună. „O creştere cu două - trei procente a costurilor salariale de la un an la altul nu este o tragedie, însă reprezintă o cheltuială în plus care se simte la bugetul de HR“, adaugă Mirela Marinescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO