Eveniment

Creditele în franci au ajuns pe masa discuţiei dintre ministrul finanţelor şi şefii băncilor

Ministrul finanţelor Darius Vâlcov. Fotograf: Marius Dumbrăveanu

Ministrul finanţelor Darius Vâlcov. Fotograf: Marius Dumbrăveanu

Autor: Claudia Medrega, Raluca Ghinea

10.02.2015, 00:05 1326

Ministrul finanţelor Darius Vâlcov a avut ieri seară o întâlnire cu şefii celor opt bănci care au în portofolii credite în franci elveţieni pentru a ajunge de comun acord la o soluţie pentru clienţii cu împrumuturi în această monedă, urmând să prezinte concluziile astăzi în Comisia de buget-finanţe.

În ultimele săptămâni s-au intensificat discuţiile publice legate de aprecierea francului elveţian şi alternativa unei conversii a împrumuturilor contractate în această monedă la cursul istoric. Cotaţia dintre leu şi francul elveţian a atins valori record ca urmare a eliminării plafonului impus de Banca Elveţiei pentru cursul dintre franc şi euro.

„Voi avea o întâlnire cu cele opt bănci care au credite în franci elveţieni să vedem ce putem să rezolvăm, iar soluţia la care vom ajunge o voi prezenta şi marţi la Camera Deputaţilor, unde voi fi prezent atât eu, cât şi conducerea Băncii Naţionale pentru a identifica variantele pe care noi le propunem pentru ieşirea din această criză“, a declarat Vâlcov în conferinţa de presă susţinută alături premierul Victor Ponta, la finalul misiunii FMI în România. Astăzi are loc audierea conducerii BNR în Comisia de buget-finanţe-bănci, alături de toate părţile implicate în problema creditelor în franci elveţieni.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat ieri că banca centrală nu este abilitată prin lege să intervină în relaţiile contractuale dintre clienţi şi bănci şi nici să supravegheze fiecare credit în parte. „BNR nu face verificări de conformitate. Sunt două milioane de contracte de credit, fiecare cu 100 de clauze. Ar fi o absurditate să răspundem în aceste două milione de contracte. Nu suntem abilitaţi prin lege să intervenim între contractele dintre bănci şi clienţi.“ Pe de altă parte, Isărescu a arătat că nu are nimic împotriva acţiunilor în justiţie pentru clauzele considerate ilegale. „Aceste contracte au fost semnate de părţi private, sunt documente legale şi, dacă nu au fost semnate în condiţiile legii, există calea atacului în justiţie pentru clauzele ilegale. Nu avem nimic împotriva unei asemenea acţiuni, acele clauze să fie atacate în justiţie şi justiţia să îşi spună părerea.“

Guvernatorul BNR a amintit că mandatul băncii centrale este de supraveghere pruden­ţială a instituţiilor de credit, supraveghere care are două componente: macropru­den­ţială, la nivelul sistemului bancar, şi microprudenţială, la nivelul fiecărei bănci în parte.

Printre soluţiile la criza creditelor în franci elveţieni BNR a recomandat, după discuţii cu bancherii, flexibilizarea mecanismului de rescadenţare fără ca băncile să solicite garanţii suplimentare sau să modifice nivelul dobânzii şi al comisioanelor. O altă soluţie recomandată a fost conversia creditelor din franci în lei la cursul zilei cu posibilitatea acordării unui discount privind cuantumul serviciului datoriei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO