Eveniment

Cutremurul FNI zdruncină economia

Prăbuşirea FNI a fost începutul unui scandal cu efecte sociale, economice şi politice. galerie foto

Prăbuşirea FNI a fost începutul unui scandal cu efecte sociale, economice şi politice. galerie foto

Autor: Dana Ciriperu

17.11.2013, 20:22 964

Prăbuşirea FNI, cel mai răsunător faliment din România, în care peste 300 de mii de investitori şi-au pierdut peste noapte economiile, a zdruncinat pentru ani buni încrederea românilor în orice fel de instituţii de economisire, pe lângă fondurile de investiţii fiind afectate şi băncile care la momentul respectiv s-au confruntat cu retrageri masive.

Căderea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), în mai 2000, a rămas în istorie drept cea mai mare fraudă financiară cifrată la 300 de milioane de dolari, un cutremur care a zdruncinat un întreg sistem financiar.

A fost începutul unui scandal cu efecte sociale, economice şi politice. Deşi au trecut 13 ani de atunci acum autorităţile se chinuie să găsească vinovaţii, în timp ce guvernul face slalom ca să protejeze instituţiile de plata despăgubirilor. A plătit cineva pentru FNI, în afară de Ioana Maria Vlas?

Astăzi foştii investitori ai FNI au ajuns să ceară executarea silită a unor companii care nu au nicio legătură cu falimentul FNI pentru că au obţinut în instanţă recunoaşterea drepturilor de a fi despăgubiţi, iar CNVM, CEC, Nicolae Popa, Ioana Maria Vlas, Ştefan Boboc şi alţi inculpaţi au fost găsiţi drept buni de plată. Nicio autoritate a statului nu ştie însă cuantumul exact al pagubelor pe care le are de plătit către aceste persoane. Înainte de a da faliment, FNI avea circa 300.000 de investitori, iar peste 130.000 de persoane s-au constituit în zeci de asociaţii care au deschis sute de procese pentru a-şi recupera pagubele.

FNI a atras, pe parcursul existenţei sale, din 1996 până la 24 mai 2000, 318.413 investitori din întreaga ţară, pentru o sumă echivalentă cu 7.446,6 miliarde de lei vechi.

Deşi prezentat ca un fond deschis de investiţii, FNI s-a dovedit a fi doar o piramidă de tip Ponzi, lichidităţile fiind asigurate exclusiv de sumele depuse de investitori. Cea mai mare parte a românilor care şi-au investit banii aici au fost atraşi de o clauză care garanta răscumpărarea banilor investiţi în condiţiile în care fondul s-ar fi prăbuşit, precum şi de prezenţa CEC alături de Fond.

Fondul s-a prăbuşit pe 24 mai 2000, iar împotriva persoanelor din conducerea sa, a societăţilor SOV Invest şi Gelsor, precum şi împotriva reprezentanţilor CNVM responsabili pentru activităţile fondului, s-a început urmărirea penală de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru spălare de bani, fals şi uz de fals.

Titlurile ediţiilor din 2000:
Banca Agricolă aşteaptă pretendenţi pentru măritiş. Plan de restructurare pentru 14 firme cu mari pierderi. Statul rămâne marele client al băncilor. SRI a ştiut şi a spus de FNI. Bătaie mare pentru acţiunile Oţelinox. Stolojan spune „da“ liberalilor şi intră în cursa pentru Cotroceni. Plăţile deponeţilor BIR se vor face prin BRD. S&P consideră România în pericol de încetare de plăţi. CEC va contesta din nou contractul cu FNI. Război pe tema banilor de pensii. Canadienii investesc în aurul de la Brad. Încep negocierile finale pentru privatizarea SNTR. Legea asigurărilor va epura piaţa de neaveniţi. Isărescu anunţă închiderea sezonului la eşalonări. BNR dă banii înapoi băncilor străine. Emil Constantinescu: Nu mai candidez. Deponenţii BIR îşi vor primi banii în august. Guvernul susţine extinderea Connex şi Dialog. Coreenii de la Samsung reiau bătălia pentru Oţelinox. Până s-o dezgheţe, reforma fiscală bagă în ceaţă economia. Partidele s-au aliniat pentru cursa electorală. Peste jumătate din oamenii de afaceri sunt nevoiţi să dea mită. Primarii se aleg cu ce au cules partidele. Construcţia de locuinţe pe credit ipotecar poate începe. BRD a avut un an bun alături de francezi. FPS va privatiza Sidex prin negociere directă. Continental şi Solectron au primit scutiri de TVA şi taxe vamale. Mugur Isărescu: Îmi vine să mă iau cu mâinile de cap. Statul va pompa încă 100 milioane de dolari în Banca Agricolă.


Unde suntem după 15 ani

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO