Dinu Patriciu (3 august 1950 - 19 august 2014) a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri locali, businessul care l-a propulsat în vârful listei celor mai bogaţi români fiind Petromidia, singura rafinărie cu acces la malul mării, pe care a cumpărat-o în 2000 cu 50 de milioane de dolari şi a vândut-o în 2007 cu 1,6 mld. dolari.
În afară de această afacere, în care a primit un ajutor consistent de la statul român, niciodată returnat, majoritatea proiectelor antreprenoriale iniţiate de Dinu Patriciu au fost sortite eşecului. Ieri, Dinu Patriciu a murit într-un spital din Londra, cel mai probabil din cauza unei infecţii după transplantul de ficat. Rupsese majoritatea legăturilor cu cei din ţară şi cu foştii colegi, de la un om cu o expunere media considerabilă transformându-se într-unul cu o prezenţă extrem de discretă. Insuccesul din ultimii ani înregistrat cu afacerile pornite după Rompetrol, dar şi problemele de sănătate sunt doar câteva dintre explicaţii.
Cine a fost însă Dan Costache Patriciu şi cum a ajuns să conducă cea mai râvnită rafinărie din România? Înainte de 1989, era cadru didactic în cadrul Institutului de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti. „Am terminat pe locul doi la facultate pentru că la examenele teoretice aveam note proaste, dar la proiectare le aveam pe cele mai bune. În afaceri am intrat în anul doi de facultate când am început să dau meditaţii şi să fac tot felul de lucrări prin fondul plastic. Apoi am început să particip şi să câştig tot felul de concursuri de specialitate“, spunea Patriciu în 2009, într-un interviu acordat ZF.
Revoluţia îl prinde în Abu Dhabi, hotărât să nu se mai întoarcă în România. Evenimentele din ’89 îl conving să vină acasă. „Voi, tinerii, sunteţi mai dezamăgiţi de ce s-a întâmplat în decembrie 1989, dar eu tropăiam de fericire“, spunea atunci Patriciu.
Prima firmă privată din România
În 1990, cu 2.000 de dolari şi cu 10-12 arhitecţi, Patriciu pune pe picioare prima firmă privată din România, cu numărul de înregistrare 00000001: un birou de arhitectură numit Alpha Construcţii şi Investiţii. Anul trecut, firma mai făcea afaceri de 13.400 de euro şi avea pierderi de 0,3 milioane de euro.
Primul contact cu Rompetrol, care era un braţ de servicii român pentru industria petrolieră internaţională, a fost în 1998 prin intermediul Fondului de Investiţii Romania and Moldova Direct Fund. Acest vehicul a fost pus pe picioare alături de americanul Phil Stephenson şi a ajuns să aibă participaţii la mai multe companii printre care Sanex Cluj (plăci ceramice), First Logistic Distribution, dar şi Rompetrol.
Cine era Phil Stephenson?
Potrivit informaţiilor disponibile, Stephenson este absolvent de drept la Harvard. Timp de 18 luni, în mandatului lui George Bush la Casa Albă, ocupă funcţia de preşedinte al biroului de Afaceri Internaţionale din cadrul Trezoreriei americane, având astfel o privire de ansamblu la tot ce se petrecea în Europa de Est.
În anii ’90, folosindu-se de conexiunile politice pune pe picioare un fond de investiţii. Mai mulţi investitori internaţionali, dar şi personalităţi precum ambasadorul SUA în Germania pun bani în acest fond de investiţii. În 1997 Stephenson şi Patriciu se întâlnesc, omul de afaceri român devenind partener în fondul de investiţii început de Phil Stephenson.
„Întâlnirea mea cu Phil a avut loc la Washington în 1997. Mă întâlneam cu un prieten care de altfel ne-a şi făcut cunoştinţă Richard Burt, ambasador în Germania al SUA şi apoi copreşedinte al unei asocialţii România-America. El mi-a zis hai să-ţi prezint pe unul care-i la fel ca tine, întreprinzător. Am început să stăm de vorbă, ne-am cunoscut, ne-am plăcut, ne-am luat şi ne-am dus prin lume să strângem bani. Urmăream să strângem cât mai mulţi bani. Dacă nu era criza din Rusia, terminam cu 100 mil. $, ceea ce era enorm pentru România atunci. Şi 30 mil. $ cât am strâns era ceva“, spunea Patriciu în 2009.
„Era sânge pe străzi în acei ani“, spunea Stephenson la mijlocul anilor ’90, „dar era o oportunitate peste tot, dacă aveai stomacul suficient de tare“, scria în 2005 Washington Post, citându-l pe american.
Primul pas a fost achiziţia rafinăriei Vega, o unitate de procesare mică, apoi a urmat compania de servicii petroliere Petros, iar apoi a urmat Petromidia.
Petromidia, cea mai strategic plasată rafinărie din România, a fost cumpărată de Patriciu în 2001 de la statul român reprezentat de FPS cu circa 50 mil. $ şi era obligat la investiţii de circa 200 de mil. $.
Cel mai mare ajutor pe care Patriciu îl primeşte de la statul român vine însă în 2003, când Adrian Năstase, Mihai Tănăsescu şi Dan Ioan Popescu au semnat ordonanţa prin care Petromidia, deţinută de Dinu Patriciu, a primit facilitatea de a-şi transforma datoriile istorice (571 mil. euro la acea vreme) în obligaţiuni pe şapte ani. Obligaţiunile erau convertibile, iar Guvernul i-a lăsat emitentului dreptul de a decide dacă la scadenţă plăteşte banii sau converteşte obligaţiunile în acţiuni.
„O rafinărie nu este decât o inimă care trebuie să pompeze sânge, dar trebuie să aibă organism. Una dintre cele mai proaste idei a fost crearea Petromului în 1997. Rafinăriile fără staţii de distribuţie nu există. Petromidia, deşi cea mai mare dintre rafinăriile româneşti, a fost lăsată de izbelişte. Petromidia avea 11 staţii amărâte de distribuţie, iar astăzi sunt peste 700. În primul an am construit vreo 20, apoi 30. Investiţia se recupera imediat prin câştigurile suplimentare. Am început încă din 2001 să trecem graniţele“, mai spunea Patriciu în 2009.
Exitul
În timpul în care frâiele Rompetrol au fost deţinute de Patriciu, compania s-a transformat într-un jucător regional, cu o prezenţă importantă pe pieţe precum Bulgaria sau Moldova, dar care a făcut şi achiziţii în Europa de Vest, Dyneff (Franţa).
În 2007, chiar în zorii crizei, Dinu Patriciu decide vânzarea unui pachet de 75% din acţiunile Rompetrol către grupul kazah de stat KazMunaiGaz pentru 1,6 miliarde de dolari, din care omul de afaceri a încasat 1,2 miliarde de dolari. La acel moment, Dinu Patriciu devine cel mai bogat român, cu cel mai mult cash în conturi.
Kazahii dau asigurări că ei vor plăti datoria istorică a Rompetrol în termen, în timp ce statul român pur şi simplu se uită de pe margine nepăsător privind distant soarta uneia dintre cele mai mari datorii pe care o avea de recuperat.
În 2009, Patriciu iese complet din afacerea Rompetrol, kazahii căpătând control unic asupra businessului care l-a transformat în cel mai puternic antreprenor român.
O problemă nerezolvată
La scadenţă, kazahii i-au plătit statului numai 54 mil. euro din această creanţă pe care o moşteniseră de la Dinu Patriciu. Pentru restul de 516 mil. euro statul a primit fără să vrea acţiuni la Rompetrol, deţinând în prezent un pachet de 44,69% din Rompetrol Rafinare.
La începutul acestui an, grupul kazah a semnat un memorandum de înţelegere cu Rompetrol, document aprobat printr-o hotărâre de guvern.
Prin acest memorandum se stabileşte că Rompetrol va cumpăra 26,6% din acţiunile emise de către Rompetrol Rafinare, compania care administrează rafinăria Petromidia, în schimbul a 200 de milioane de dolari, plătibile în numerar. Suma în numerar convenită va fi plătită către stat la finalizarea tranzacţiei într-o singură tranşă. Acum statul deţine 44,69% din Rompetrol Rafinare, iar după tranzacţie va mai rămâne cu 18%. Statul român a ajuns însă să deţină această participaţie în contul creanţei de 688 de milioane de dolari (516 milioane de euro) pe care o avea de recuperat de la Rompetrol.
Statul a mai precizat că licitaţia va fi deschisă, aşa că oricine va veni cu o ofertă mai bună ar putea deveni acţionar la Rompetrol Rafinare. Dincolo de plata pentru pachetul de acţiuni, în memorandum părţile au convenit să realizeze şi un fond de investiţii, în care statul ar deţine 20% din acţiuni, prin intermediul căruia în 7 ani de zile s-ar realiza proiecte de un miliard de dolari. Fondul porneşte la drum cu un capital de 150 mil. dolari, din care 30 mil. dolari reprezintă participaţia statului român, care însă va fi achitată de The Rompetrol Group.
Ce a urmat după Rompetrol
Odată cu exitul din Rompetrol, niciun alt proiect iniţiat de omul de afaceri nu a mai avut succes, fie că a fost vorba de retail, imobiliare sau energie verde.
Mai mult, potrivit Mediafax, în ultimii ani, Dinu Patriciu a fost implicat mai mult în procese decât în afaceri şi politică. În momentul morţii sale, omul de afaceri avea trei dosare pe rolul unor instanţe şi un alt dosar aflat în fază de anchetă la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se află dosarul Rompetrol, în care Dinu Patriciu este acuzat, printre altele, de delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei de capital, scrie Mediafax. Următorul termen de judecată din acest proces va avea loc în 2 septembrie. În cazul lui Dinu Patriciu, instanţa va constata încetarea procesului penal, dar, pe de altă parte, în ipoteza în care judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti vor constata că statul român a fost prejudiciat în urma acţiunilor omului de afaceri, poate fi dispusă confiscarea extinsă. în acest caz, o parte din averea lui Dinu Patriciu, care le va reveni urmaşilor săi, va fi pusă sub sechestru, scrie Mediafax. Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat, la 28 august 2012, de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, trimis în judecată în septembrie 2006, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare.
Totodată, instanţa i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, printre care Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş şi Gabriela Anghelache. Pe lângă acest dosar penal, Dinu Patriciu mai are alte două cauze, în care urma să se judece cu soţia sa, Dana Patriciu. Unul dintre ele, în care soţia sa a cerut partajarea averii şi o jumătate din totalul acesteia, se află la Judecătoria Sectorului 1.
Pe de altă parte, procurorii DIICOT instrumentează un dosar în care era implicat şi Dinu Patriciu, respectiv cel care vizează privatizarea rafinăriilor Petromidia şi Vega. Dinu Patriciu şi mai mulţi directori din Rompetrol erau acuzaţi de înşelăciune şi, potrivit anchetatorilor, banii prevăzuţi în clauzele de investiţii nu au fost folosiţi în acest scop. Cauza este disjunsă din dosarul Rompetrol, care se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Cele mai importante tranzacţii din cariera lui Dinu Patriciu au fost preluarea rafinăriei Petromidia şi vânzărea grupului Rompetrol, ultima transformându-l în cel mai bogat om din România. Dinu Patriciu (3 august 1950 - 19 august 2014)
