Dacă este un proiect de infrastructură care merge astăzi fără cusur, atunci acesta este proiectul de interconectare a României cu vestul prin conductele de gaz.
România este chemată să suplinească din gazul existent nevoile energetice ale Europei de Est, iar din gazul viitor care va fi extras din Marea Neagră chiar şi pe cele ale Europei de Vest, în ideea reducerii pe cât se poate de mult a dependenţei ţărilor din Uniunea Europeană de gazul rusesc şi conductele ucrainene.
A trecut neobservată luni începerea tragerii conductei principale a celui mai mare foraj din Europa executat pentru subtraversarea unui fluviu.
Pentru a lega reţeaua de gaze a României cu cea din Bulgaria în mod independent, fără să fie sub control rusesc, aşa cum sunt conductele Isaccea - Negru Vodă prin care astăzi se aprovizionează cu gaz Bulgaria din Rusia, se face o subtraversare pe la Giurgiu care va asigura o curgere bidirecţională a gazelor.
La un debit maxim de 1,5 miliarde de metri cubi pe an în ambele sensuri, aceasta înseamnă jumătate din consumul de gaz anual al Bulgariei şi 15% din cel al României.
Problema este că România nu are nevoie în mod practic de această bidirecţionalitate fiindcă, în mod singular în Europa de Est, este independentă din punctul de vedere al consumului de gaz: cât produce, atâta consumă.
Gazele vor fi transportate printr-o conductă cu diametrul de 50 cm, în lungime de 5,1 km, de la Giurgiu până la grupul de robinete Comasca (România), iar apoi se efectuează o subtraversare a Dunării de 2,1 km de la Comasca până la grupul de robinete de la Marten, Bulgaria.
„Este cea mai mare lucrare de acest gen din România şi Europa până la acest moment, o lucrare de pionierat“, menţionează Ministerul Economiei.
Interconectorul a fost finanţat cu fonduri europene în valoare de 23 de milioane de euro, din care 10 milioane de euro pentru lucrări pe malul românesc şi 13 milioane de euro pentru lucrări pe malul bulgăresc.
Interconectarea România – Bulgaria pe la Giurgiu ar urma să facă parte din noul Nabucco, proiectul de aducere a gazelor de la est la vest altfel decât din Rusia prin Ucraina, care a fost subminat de decizia liderului consorţiului care exploatează zăcământul de la Şah Deniz, British Petroleum, de a duce gazul prin Grecia – Albania-Italia către Occident şi nu prin Bulgaria şi România.
Indiferent de vâltoarea evenimentelor politice din zonă, de lovituri de stat în Turcia, de turbulenţele financiare din Grecia, de evenimentele dramatice din Ucraina, aceste proiecte de transport al gazului natural dinspre est spre vest, gândite pe perioade de zeci de ani, vor trasa definitiv harta intereselor geostrategice din zonă, relaţiile estului Europei cu vestul.
Balcaniul, tâmpla moale a Europei de secole, locul de unde au pornit conflagraţii mondiale, rămâne regiunea unde puternicii lumii îşi aşază interesele ca şi acum 100, 200 sau 400 de ani.
La centru nu se văd tensiunile între marile puteri. Luptele adevărate pentru influenţă se văd la margine.
Conectorul România-Bulgaria va asigura în caz de necesitate, imediat ce va fi operabil, consumul Bulgariei din producţie românească de gaz. La fel, conducta Arad-Szeged va putea asigura o parte din consumul Ungariei în caz de necesitate. UE a presat enorm pentru aceste proiecte, cum nu a insistat pentru nimic în România.
Ce înseamnă această “necesitate”? Situaţia din ianuarie 2009, când Rusia a întrerupt furnizarea de gaz către Ucraina, care la rândul său a oprit gazul spre România, Bulgaria, Ungaria şi celelalte ţări din estul Europei. Bulgaria primeşte gaz deocamdată exclusiv din Rusia prin conductele care traversează Dobrogea pe traseul Isaccea – Negru Vodă. Aceste conducte şi gazul transportat de ele sunt astăzi subiectul unei anchete a Comisiei Europene pe concurenţă privind accesul la piaţă.
De asemenea, este în curs o anchetă a Oficiului pentru Concurenţă a Comisiei Europene privind disponibilitatea gazului românesc pentru a fi exportat în UE. Acest oficiu nu a mai făcut niciodată şi în niciun alt sector de activitate până acum o asemenea investigaţie directă, cu reţineri de documente şi anchete foarte dure. Duritatea “comisarilor” a amintit de cea a celor din anii ‘50. Investigaţia este în curs.
Dar miza este mult mai mare decât conectarea cu ţările din jur a sistemului românesc de gaze pentru a suplini eventualele întreruperi de la est.
Gazul din Marea Neagră, despre care rapoartele oficiale vorbesc că ar fi în volum de 20-30 miliarde de metri cubi, dar cele neoficiale merg până la 80 de miliarde de metri cubi (7-8 ani de consum pentru România), este considerat de către actorii pieţei de energie din UE „levierul“ pe care se va putea sprijini industria europeană pentru a micşora dependenţa de gazele ruseşti. Nu degeaba chiar ieri a venit iarăşi la Bucureşti şeful OMV, în a treia vizită în ultimul an.
Aşa-numitul proiect BRUA, Bulgaria-România-Ungaria-Austria, la care se va lega conducta ţărmul Mării Negre - staţia de comprimare Podişorul (judeţul Giurgiu), ar trebui să ajungă la o capacitate de transport pe direcţia Ungaria de 4,4 miliarde de metri cubi pe an în faza a doua a exploatării. Conducta va avea o lungime de 528 de kilometri, diametrul de 800 mm şi va fi finanţată integral din fonduri europene.
Niciun alt proiect de infrastructură de pe teritoriul României nu a beneficiat până acum de atenţia Comisiei Europene în asemenea grad cum beneficiază conducta care va duce gazul de la Marea Neagră direct la Baumgarten, nodul de gaze din Austria. Au fost date inclusiv ordonanţe pentru accelerarea procesului de expropriere şi pentru limitarea legislaţiei privind protecţia vestigiilor istorice pentru a accelera construcţia acestei conducte.
Când vor ei, europenii din vest ştiu să ne facă şi autostrăzi, dar pentru gaz. Nu a mai trebuit să aplice România, au venit direct cu banii: 180 milioane de euro pe masă în doar câteva luni.
Ce va obţine România în schimbul gazului pe care nici nu se mai discută că trebuie să-l dea va rămâne de văzut. Nu este clar cine a dat mandat companiei Transgaz să construiască o conductă separată pentru transportul gazului de la Marea Neagră spre vest.
O chestiune care ar fi ţinut luni de zile prima pagină a ziarelor în Occident - cum a fost cazul în Marea Britanie în anii ’80 al descoperirii rezervelor de petrol din Marea Nordului - este sufocată în România de anchete şi scandaluri fără miză.
Rezervele româneşti de gaze mai ajung la rata actuală de consum 15-20 de ani. Ar fi frumos ca în 2030-2035 România să se uite cum îi trece conducta de gaze din Marea Neagră spre vest pe sub nas şi să fie nevoită să importe de la est!
