Majoritatea programelor operaţionale cu fonduri europene sunt presuspendate, fraudele şi gestiunea lamentabilă sunt la ele acasă, banii de la UE nu mai vin şi mulţi dintre cei care au venit trebuie returnaţi în cadrul corecţiilor financiare.
Campania electorală din România a inclus, în ultima vreme, un nou motiv de polemică şi de acuzaţii între actorii politici, anume planificarea financiară viitoare a UE, 2014-2020, în condiţiile în care rata de absorbţie a fondurilor între 2007-2013 este de sub 10% (1,8 mld. euro din totalul alocărilor pe fonduri structurale de 19,6 mld. euro). Vindem blana ursului din pădure, visăm la alocări suplimentare faţă de exerciţiul financiar curent de 10 mld. euro pentru 2014-2020 când realitatea este că, în şase ani de la integrarea în UE, nu am absorbit nici două miliarde de euro din cele aproape 20 de miliarde de euro care ne-au fost alocate. Două sunt problemele care trebuie să-şi găsească rezolvarea: cum mai cârpim actualul exerciţiu financiar ca el să nu fie un dezastru absolut şi cum ne pregătim pentru cel viitor?
Soluţia este în mâna guvernelor şi a partidelor care le susţin. Care sunt soluţiile oamenilor politici pe un subiect atât de sensibil care îi priveşte nu doar pe beneficiari, ci şi societatea şi economia în ansamblul lor? Pentru că 1 mld. euro intrat în economia românească aduce un plus de 0,6% în PIB. Bugetul de stat pe 2012 bugetează la venituri 13 mld. lei (2,9 mld. euro) din fonduri UE, dar este clar că aceşti bani nu vor mai veni, în condiţiile în care până acum am luat anul acesta 800 mil. euro, iar programele sunt presuspendate. Iată cum neabsorbţia fondurilor poate da peste cap chiar echilibrul bugetar.
Societatea Academică Română (SAR) şi Fundaţia Friedrich-Ebert-Stiftung au căutat răspunsuri la partidele politice într-o întâlnire organizată între reprezentanţii acestora şi beneficiarii, consultanţii sau experţii pe fonduri europene. Cum intenţionează partidele să îmbunătăţească nivelul de absorbţie al fondurilor europene? Cum intenţionează să îmbunătăţească controlul public şi prevenirea fraudelor cu bani europeni astfel ca situaţii precum cea de astăzi în care fondurile sunt blocate să nu se mai repete? Este valabilă centralizarea deciziei sau, dimpotrivă, este nevoie de şi mai multă "descentralizare"?
O centralizare (un minister unic) a fost susţinută de PDL prin Cristina Trăilă, fosta preşedintă a Agenţiei Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice - ANRMAP - şi trebuie subliniat că una dintre marile probleme în absorbţia fondurilor o reprezintă chiar contractele de achiziţie publică. Cu ce argumente?
Cristina Trăilă susţine că, încă din momentul în care a început să fie pusă la punct legislaţia achiziţiilor, România a fost un cobai - au existat trei instituţii pe zona achiziţiilor publice, ANRMAP, CNSC (Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor) şi UCEVAP (unitatea de control de la Ministerul Finanţelor). Avem 67 de acte normative şi 70 de de instituţii care au un cuvânt de spus în privinţa fondurilor europene. Drept urmare, nimeni nu-şi asumă o responsabilitate pentru eşec, deşi este clar, spune Trăilă, că responsabilitatea trebuie să aparţină instituţilor care au responsabilităţi de verificare şi control, adică Autorităţile de management. Drept urmare, spune Trăilă, este nevoie de o gândire unitară pe întreg sistemul, de un minister unic pentru gestionarea fondurilor UE (ca în Polonia), de o singură autoritate de management şi de un singur departament de monitorizare pe toate programele operaţionale, în vreme ce organismele intermediare ar trebui împărţite pe regiuni.
Eugen Teodorovici (PSD, consilier al primului-ministru, fost secretar de stat la Finanţe), crede însă că, indiferent dacă vom avea structuri centralizate sau în forma în care sunt ele acum, instituţiile care se ocupă de fondurile UE trebuie să fie mai puţine şi mai solide. Mai mult decât atât, angajaţii pe fonduri UE trebuie obligaţi să-şi asume răspunderi pentru că acum nimeni nu-şi asumă greşelile. Cadrul legislativ trebuie, în opinia lui Teodorovici, modificat pentru că actualele corecţii financiare pe fondurile UE sunt operate din cauza greşelilor statului, în proporţie de 90%.
În plus, procedurile trebuie simplificate astfel încât auditul fondurilor să se facă după alte standarde, iar instituţiile statului să-i sprijine pe beneficiari, mai spune Teodorovici.
Nicolae Rotileanu (PNL, fost secretar de stat in Ministerul Economiei şi fost director general POS CCE) spune că este nevoie de o prioritizare a proiectelor astfel încât proiectele pe fonduri europene să aibă întâietate în execu?ia bugetară. (Ca o corecţie, Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR a susţinut că sumele pentru echilibrarea bugetelor locale trebuie acordate în funcţie de gradul de absorbţie a fondurilor UE). Este nevoie de responsabilitate (este şi o responsabilitate politică de vreme ce cele mai multe instituţii au fost conduse politic), dar a crea acum alte structuri înseamnă să muţi problema spre alte zonă şi să uiţi de esenţial: responsabilitatea.
Istvan Csutak (UDMR, fost consilier în Ministerul Integrării şi expert pe dezvoltare regionala) a acuzat faptul că autorităţile de managament sunt vinovate, o dată pentru pentru inconsecvenţă (modifică documentele cadru prea des) a doua oară pentru că îl tratează de sus pe beneficiari.
În toate propunerile partidelor se face, aşadar, timitere la responsabilizare. Dar dacă aceasta nu a existat până acum, cine garantează că ea va existat de aici încolo? Aceasta este, de fapt, una dintre problemele esenţiale a absorbţiei fondurilor UE, poate mai importantă decât discuţia despre câte fonduri vom primi între 2014 şi 2020.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
