puncte de vedere

Deceniul pierdut al României. De ce atitudinea “de pradă” a clasei conducătoare ne ţine în subdezvoltare şi întoarce orice pas câştigat

13 mar 2017 Autor: Sorin Pâslaru

Ceţoşii ani ’90 – adică perioada de după Revoluţie şi până la intervalul 2000-2008, când economia s-a aşezat pe o tendinţă de creştere susţinută – se dovedesc astăzi o piatră de moară atât pentru recuperarea decalajelor faţă de Europa de Vest, cât şi din punctul de vedere al celor care au condus România, care nu şi-au clarificat în acei ani ceea ce aveau de clarificat.
 
Cât poţi să mai recuperezi din 2000 încoace când între 1989 şi 2000, care poate fi numit „deceniul pierdut al României”, economia a pierdut un sfert din valoarea sa în timp ce vestul Europei a câştigat 30%, iar celelalte ţări din Est au reuşit să îşi revină din recesiune şi să rămână la acelaşi nivel cu 1990?
 
În cartea „Noua Europă şi Marea Recesiune”, publicată de Daniel Dăianu la editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017, se arată cum PIB per capita în dolari internaţionali 1990 (o măsură folosită de economişti pentru a trasa evoluţiile economiilor diferitelor ţări în perioade istorice lungi) a scăzut în România de la 3.900 de dolari per capita în 1989 la 3.047 de dolari per capita în 2000.
 
În aceeaşi perioadă, PIB per capita al Germaniei a crescut de la 16.500 la 18.900 dolari internaţionali, iar al Franţei de la 17.000 la 20.000. Doborâte de recesiunea din anii ’90, economiile din Polonia sau Ungaria au stagnat sau au crescut uşor în jurul valorii de 6-7 mii de dolari internaţionali per capita (vezi tabelul alăturat).
 
Cartea lui Daniel Dăianu, fost ministru de finanţe, membru al Consi­liului Băncii Naţionale, vorbeşte în primul rând despre recesiunea din 2008-2009 din noile state membre, însă pentru România,  deceniul pierdut 1990-2000, este de fapt marea recesiune.
 
Daniel Dăianu consacră acestor două mari recesiuni din anii ’90 doar câteva pagini, în care descrie colapsul producţiei şi dezintegrarea parţială a structurilor economiei de comandă dintre ‘90-92 şi a doua mare recesiune ’97-99, cauzată de liberalizarea şi restructurarea economiei.
 
Nu sunt oferite însă şi explicaţii mai detaliate, care ar fi putut fi date, având în vedere funcţiile domnului Daniel Dăianu de dinainte şi de după 1990.
 
De ce România a pier­dut atât de mult PIB per capita între 1990 şi 2000, aproape întorcându-se cu 20 de ani în urmă (în 1970 PIB per capita în dolari in­ter­naţionali era 2.850, apoape de nivelul din 2000 de 3.000 de dolari internaţionali per capita)? Este explicată diferenţa dintre România şi celelalte ţări care s-au comportat mai bine între 1990 şi 2000 prin faptul că Ungaria şi Polonia s-au bucurat de un stoc al capitalului fizic şi uman mai bun decât cel al României, au experimentat noi reforme orientate spre piaţă înainte de ’89, au avut legături istorice mai strânse cu Vestul şi au dispus de largi contingente de expaţi dispuşi să se întorcă în ţările lor pentru a fi implicaţi în reformele postcomuniste. 
 
De asemenea, este menţionat ca un mare handicap lipsa unei clase a antreprenorilor privaţi, dar şi atitudinea „prădătoare” a clasei conducătoare.
 
„Obişnuinţa comportamentului unei elite cu originile în comunism s-a combinat cu tradiţiile interbelice care considerau statul pur şi simplu o sursă de îmbogăţire pentru interesele de grup. Aceasta a subminat profesionalizarea managementului administrativ şi public. Se poate găsi aici o explicaţie pentru continua «capacitate slabă a statului român»“, scrie autorul.
 
La 1900, România avea mai mult sau mai puţin acelaşi PIB per capita cu Polonia (în jur de 1.400 -1.500 de dolari internaţionali la valoarea din 1990). În 1950, raportul era de 1 la 2 în favoarea Poloniei, iar în ’89 în România raportul era de 1 la 1,7. În 2000 raportul era de 1 la 2,5. A fost de ajuns un deceniu pierdut ca decalajul să crească cu 50%.
 
Polonia era dată ca exemplu în anii ’90. Astăzi mulţi spun că nu ar mai fi un exemplu, că este „deviaţionistă“ de la ideile europene. Capacitatea „slabă“ a statului, funcţia publică privită ca o sursă de îmbogăţire persistă.
 
Cartea nu oferă şi soluţii – pe ce drum să meargă România de acum înainte. Dacă, respingând calea de astăzi a Po­loniei şi Ungariei, vom avea încă un deceniu pierdut în faţă, aşa cum am avut în anii ’90?
 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.03.2017

 
Cuvinte cheie:
pierdere
, romania
, crestere
, economie
, europa
, perioada
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide