Opinie Cristian Hostiuc, Director editorial ZF

De cine depinde viitorul nostru: Ca să-şi asigure securitatea economică şi a investiţiilor străine dar şi româneşti, România trebuie să se vândă (şi) fondurilor de pensii americane, iar acest lucru a ajuns să depindă de pixul şi cheremul baronilor locali

10 sep 2017 Autor: Cristian Hostiuc

România are asigurată securitatea politică  şi militară prin faptul că este parte din Uniunea Europeană  şi NATO, cea mai mare realizare din ultimii 100 de ani după marea unire din 1918.

Pe de altă parte, securitatea economică şi a investiţiilor străine dar şi româneşti este lăsată la mâna vremurilor interne şi internaţionale, la mâna guvernelor, dar şi la mâna baronilor locali şi a rentierilor politici.

Prin faptul că după 1996 a deschis economia, pieţele, sectoarele investitorilor străini, multinaţionalelor, România şi-a asigurat un viitor din care trăim cu toţii astăzi, atât politic cât şi economic.

Investiţiile străine de peste 70 de miliarde de euro au schimbat în bine o economie gri - care în primul deceniu de după '90 s-a prăbuşit sub povara istoriei comuniste -, dar şi a devalizărilor economice şi bancare de după‚ care au stat la baza formării într-un fel sau altul a capitalului românesc.

Investiţiile străine au ridicat economia României după 2000 mai mult decât ar fi putut să o facă statul sau companiile româneşti.

De la un PIB de 30-40 de miliarde de dolari, economia a ajuns la un PIB de 170 de miliarde de euro, aproape 200 de miliarde de dolari.

Exporturile au crescut de la 8 miliarde de dolari la aproape 60 de miliarde de euro, iar România a devenit parte a unui lanţ al globalizării.

Bineînţeles că această creştere nu a aparţinut în totalitate investitorilor străini, dar pe baza investiţiilor străine au crescut şi companiile româneşti.

De asemenea, au crescut şi activele din România începând de la terenuri, apartamente, până la salarii. În acelaşi timp, cursul valutar şi inflaţia au început să crească mai puţin, ceea ce a ridicat constant puterea de cumpărare.

Din 2000 până acum salariul mediu a crescut de 10 ori, de la 213 lei la 2.300 de lei – 2.500 de lei net.

Criza financiară începută în toamna lui 2008 a arătat că economia României este încă şubredă şi are nevoie în continuare ca de aer de investitori, atât străini cât şi români. Dar mai ales are nevoie de investitori strategici şi financiari pe termen lung, care să reziste mai bine ciclurilor economice şi care să nu-şi retragă banii când pieţele internaţionale se prăbuşesc.

România a reuşit să recupereze în ultimii ani cele 700.000 de locuri de muncă pierdute în criză, ajungând din nou la 4,8 milioane de angajaţi. Această creştere a venit pe fondul dublării salariului minim (aviz celor care cred că majorarea salariului minim face rău economiei) şi o creştere cu 50% a salariului mediu.

Ca să crească în continuare, ca să poată să susţină creşterile salariale, România are nevoie mai întâi de investiţii străine, care la rândul lor să ridice companiile româneşti. Ne place, nu ne place, capitalul românesc poate creşte doar dacă este parte a unui lanţ global.

Deşi pare “antiromânesc” având în vedere retorica publică, România, în frunte cu Guvernul - indiferent de numele lui şi de ce partid îl susţine -, trebuie să bată la toate uşile externe pentru a aduce investitori.

Când vor dispărea stimulentele fiscale, majorările salariale şi scăderile de taxe, economia României trebuie susţinută de cineva, iar capitalul privat românesc şi al statului nu are suficiente resurse financiare, de know-how şi nici umane pentru a face acest lucru.

Dincolo de investitorii strategici, care au ocupat o piaţă sau alta şi trăiesc din rente, România are nevoie şi de investitori de portofoliu pe termen lung, care să trăiască fie din dividende, fie din chirii în cazul investiţiilor imobiliare.

Pentru că România nu are portofolii mari imobiliare, fondurile de pensii americane, care deţin cei mai mulţi bani din lume, nu au România pe hartă. În acest moment, sunt doar două fonduri care se pot mândri că au active de peste 1 miliard de dolari: NEPI, fondul sud-african, cel mai mare proprietar de malluri de pe piaţă, cu active de 4 miliarde de dolari şi Globalworth, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri, cu active de peste 1 miliard de dolari.

Lori Collin, un consultant imobiliar român, cu experienţă de 16 ani pe piaţa de real-estate americană, spune că fondurile de pensii americane au nevoie de active de peste 1 miliard de dolari ca să intre pe piaţa din România.


(VIDEO ZF Live. Lori Collin, consultant: Fondurile imobiliare americane vor veni în România când vom avea portofolii de un miliard de euro, iar asta se va întâmpla în următorii trei ani)


Ca să ajungi la minimum 1 miliard de dolar trebuie să ai dezvoltări imobiliare, iar ca să dezvolţi trebuie să construieşti, iar ca să construieşti trebuie să obţii autorizaţii. Nu banii sunt problema.

Iar ca să ajungi să construieşti, eşti la mâna administraţiilor locale, unde dosarele sunt uitate cu lunile - în cel mai bun caz - şi cu anii.

Administraţiile locale pot decide printr-o semnătură cum arată viitorul şi securitatea economică a României.

Nu cred că am auzit investitor străin şi român care să nu se plângă de administraţiile locale, de birocraţia care s-a instalat acolo. Iar majorările salariale făcute de PSD vor face viaţa investitorilor şi mai grea.

Când ai în economie fonduri mari de pensii poţi să spui că se reduce şi volatilitatea pieţei şi te poţi baza pe un anumit viitor.

Fondurile de pensii, atât americane, germane, cât şi cele franceze nu vin pentru 1-5 ani, ci se uită la următoarele decenii.

Cei care administrează aceste fonduri, care au în spate sute de miliarde de euro, mai mult decât PIB-ul României, nu vin la Bucureşti pentru un an, ci se uită la economia României pentru următorii 30-50 şi, de de ce nu, 100 de ani.

Când se uită la decenii, la randamentul investiţiilor, administratorii se uită şi la ce este în jurul clădirii de birouri şi la ce chiriaşi au.

Ei nu se uită la un chiriaş care poate sta în România un an sau doi, ci la cei care sunt acolo pentru decenii. În acest fel, fiecare îşi protejează businessul.

Cei care administrează marile fonduri de pensii au în board-uri, ca un fel de rentă, pe cei mai influenţi brokeri de putere atât pe partea economică cât şi pe partea politică din America. Aceşti oameni pot decide printr-un telefon care investiţie să se ducă într-o ţară sau alta.

Dar ca să ajungi la ei, la protecţia lor, trebuie să ai ce să le vinzi. Ca să ai ce să vinzi, trebuie să construieşti şi să dezvolţi. Iar aici, semnătura administraţiilor locale este esenţială.

Cât ar fi germanii de puternici, cel mai mare proprietar de apartamente din Berlin este un fond american, Blackstone.

Din păcate, administraţiile locale, liderii partidelor şi cei care sunt în Guvern nu înţeleg acest lanţ al asiguării securităţii economice şi a investiţiilor, care te ajută mai ales în perioadele de criză. Pentru că odată intrat într-o ţară, vrei să-ţi protejezi investiţia. Şi de aceea începi să construieşti şi drumuri, şi parcuri, şi educaţie, şi sănătate.

Şi totul depinde de pixul unui primar. Sau al celui de la urbanism.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.09.2017

 
Cuvinte cheie:
Opinie
, Cristian Hostiuc
, baroni locali
, investitii straine
, fonduri de pensii
, economia romaniei
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide