ZF 24

Deschiderea pieţei de energie vine cu un nou tip de factură şi cu anumite capcane. La ce trebuie să fie atenţi cei care vor să-şi schimbe furnizorul de curent

Autor: Roxana Petrescu

08.07.2015, 00:07 8648

Odată cu deschiderea pie­ţei şi pentru popu­laţie, pentru care de la 1 iulie 50% din energia consumată este achiziţionată la un preţ liber, vor apărea şi oferte pentru schimbarea furnizorului. Specialiştii din domeniu avertizează însă că deja au apărut capcanele.

„În acest moment, diferenţa de preţ dintre componenta reglementată şi cea din piaţa liberă este de circa 10%, dar dacă lucrurile vor evolua în aceeaşi manieră ca până acum, la momentul în care se vor elimina preţurile reglementate cele două componente vor fi aproape egale. Companiile de furnizare deja aşteaptă momentul când vor putea face oferte pentru casnici, dar încă sunt elemente în factură care nu sunt pe deplin înţelese. În continuare, sunt mulţi oameni care nu ştiu că doar o treime din ceea ce plătesc lunar este energia pură, restul fiind alte tarife sau taxe“, a declarat Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

De la 1 iulie, jumătate din energia pe care o consumă un apartament este achiziţionată de furnizor direct din piaţa liberă, restul fiind în continuare facturat la un preţ reglementat, stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei

(ANRE). Astfel, pentru energia reglementată consumatorul final plăteşte 0,37 lei pe kWh, în timp ce pentru componenta luată din piaţa liberă preţul este de 0,41 lei pe kWh. La finalul anului 2017 însă, toată energia va fi cumpărată direct din piaţa liberă, componenta reglementată urmând să dispară. În acest moment este de aşteptat ca deodată cei aproape 9 milioane de consumatori casnici de energie din România să devină interesanţi şi pentru alte companii de furnizare dincolo de tradiţionalele Electrica, Enel, CEZ sau E.ON.

 

Aceeaşi factură pentru toţi

„De la 1 martie 2016, toţi consumatorii de energie vor avea acelaşi tip de factură“, a declarat Mihai Beu, director comercial în cadrul Electrica Furnizare. Factura prezintă aceleaşi infor­maţii, adi­că un consumator poate vedea câtă energie a consumat, la ce preţ, ce accize plă­teşte, care este contribuţia pen­tru certificatele verzi sau pentru cogenerare. Noutatea este că acelaşi tip de factură va pri­mi şi un consumator dintr-o garsonieră din Bucu­reşti, dar şi Alro, cel mai mare consumator de energie din România.

Deşi oamenii din domeniu nu se aşteaptă la o efervescenţă similară cu cea înregistrată pe piaţa de telecom de exemplu, în mod cert anumiţi clienţi casnici îşi vor schimba furnizorul. Dacă o fac înainte de finalul anului 2017, aceştia nu mai au posibilitatea de a reveni pe teritoriul reglementat.

„Anul trecut, circa 1.300 de consumatori din sfera reglementată au utilizat de eligibilitate (adică au decis să-şi schimbe furnizorul de energie şi odată cu asta să treacă în zona concurenţială a pieţei prin renunţarea la tarfiul reglementat – n.red.)“, a precizat Marius Cernat, director în cadrul ANRE.
 

Modelul viitoarei facturi de energie electrică

 

Care sunt capcanele?

Odată cu deschiderea pieţei, au apărut deja unele companii care încearcă să câştige cote de piaţa bazându-se mai ales pe lipsa de informare a consumatorilor.

În primul rând, furnizorul de energie este o entitate diferită de distribuitorul de energie. Primul este cel care asigură serviciul de alimentare, în timp ce al doilea este proprietarul infrastructurii de distribuţie. Dacă un consumator schimbă furnizorul, nu schimbă şi distribuitorul.

„Unii spun că dacă-ţi schimbi contractul de furnizare atunci se reduce durata întreruperilor sau creşte calitatea energiei. Acest lucru este fals. Distribuitorul nu are legătură cu furnizorul“, explică reprezentanţii AFEER.

Sunt şi alte elemente.

„Sunt unele oferte în care unii furnizori susţin că noii consumatori vor fi scutiţi de plata certificatelor verzi, de taxa de cogenerare sau de taxa radio-TV. Este fals“, au completat sursele citate.

În perioada următoare, furnizorii de energie sunt obligaţi să demareze campanii de informare pentru consumatorii casnici, costurile acestor campanii urmând să fie recunoscute în facturi, adică vor fi plătite tot de consumatorul final. Potrivit ANRE aceste costuri se ridică la circa 1% din costul de furnizare pe client, care este în acest moment de 4,5 lei pe client pe lună. Practic, într-un an, costurile acestor campanii ar putea ajunge la circa 4,8 milioane de lei (aproximativ un milion de euro pe an).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO