Dezastru: Trotuarul rulant de la Gara de Nord, o investiţie de 11 milioane de lei, a ajuns adăpost pentru oamenii străzii

13 sep 2017 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Primăria Bucureşti: „E de aşteptat ca procedurile de recepţie să mai dureze”.

Trotuarul rulant care face legătura între Gara de Nord şi Gara Basarab a ajuns în paragină, după ce a funcţionat mai puţin de un an, iar Primăria admite că o eventuală repunere a acestuia în mişcare este de durată. Instituţia spune că repararea trotuarului este parte a unui proiect care priveşte Pasajul Basarab, iar inaugurarea acestuia depinde de analizele unei comisii. „Momentan, este în curs de desfăşurare recepţionarea Pasajului Basarab şi a instalaţiilor adiacente (inclusiv acest trotuar), trotuarul urmând a fi pus în funcţiune integral şi dat în administrare după finalizarea acestei proceduri. Termenul estimat pentru finalizarea recepţiei la terminarea lucrărilor este de aproximativ patru luni”, spun reprezentanţii Primăriei Bucureşti.

Între timp, călătorii care ajung în gară încărcaţi de bagaje sunt obligaţi să parcurgă drumul de legătură între cele două staţii pe jos, iar porţiunile de trotuar nefuncţionale sunt teren pentru gunoaie şi pentru oamenii străzii.

Trotuarul rulant dintre Gara de Nord şi Gara Basarab a fost dat în folosinţă în noiembrie 2013. După aproximativ un an de funcţionare, a fost oprit, „din cauza faptului că nu a putut fi dat în administrare”, după cum spun reprezentanţii Primăriei.

Investiţia de 11 milioane de lei a constat în şase trotuare rulante, câte trei pentru fiecare sens, cu o lungime de 80 de metri fiecare, care se deplasau cu 0,5 metri pe secundă. Cele şase porţiuni – din care astăzi mai sunt funcţionale doar trei – au o capacitate maximă de 6.000 de persoane pe oră pe sens. La data inaugurării, Sorin Oprescu, primarul de la acea vreme al Capitalei, spunea că trotuarul reprezintă „gama completă de civilizaţie”, fapt care nu se reflectă însă astăzi în felul în care arată rezultatul investiţiei. „Proiectul Pasajul rutier denivelat superior Basarab este o lucrare complexă, iar trotuarul dintre Gara de Nord şi Gara Basarab este parte integrantă a acestui obiectiv de investiţii, un proiect amplu, cu un cost de 11,2 mi­lioane lei fără TVA pentru contractul de procurare şi montaj. Este de aşteptat ca procedurile de recepţie să dureze, având în vedere că, în conformitate cu prevederile legale, comisia de recepţie are dreptul să solicite orice fel de teste, expertize tehnice, determinări”, mai spun reprezentanţii Primăriei.

Trotuarul rulant nu este singura problemă a Gării de Nord, unde cea mai mare parte a scaunelor de pe peroane sunt în continuare rupte, gunoaiele se găsesc peste tot în zonele de acces în gară, iar mirosul din sala de aşteptare este greu de suportat. Alina-Elena Vasiliu

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.09.2017

 
Cuvinte cheie:
gara de nord
, trotuar
, investitie
, adapost
, dezastru
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide