Eveniment

Dezastrul demografic continuă pentru România: Sporul natural al populaţiei a fost negativ în luna martie, cu 11.554 persoane

Dezastrul demografic continuă pentru România: Sporul...

Autor: Dorin Oancea, Mediafax

10.05.2018, 11:29 832

Sporul natural a fost negativ în luna martie 2018, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 11.554 persoane.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna martie 2018, a fost de 92, în scădere cu 2 faţă de luna februarie 2018.

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în martie 6.178 căsătorii, cu 83 mai multe decât în luna februarie. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.805, cu 104 mai puţine decât în luna februarie 2018.

Faţă de martie 2017, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1.366, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 2.768 mai mare. Sporul natural a fost negativ atât în luna martie 2018 (-11.554 persoane), cât şi în luna martie 2017 (-7.420 persoane).

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 16 mai mic în luna martie 2018, decât cel înregistrat în luna martie 2017.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna martie 2018, cu 750 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 114 divorţuri mai multe în luna martie 2018, decât în luna martie 2017.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO