Eveniment

Digi raportează un profit net de 61,7 milioane euro, mai mare de cinci ori faţă de anul trecut, la venituri în creştere cu 8,75%

Digi raportează un profit net de 61,7 milioane euro, mai...

Autor: Dan Grigore Ivan

14.02.2018, 19:35 631

Digi, compania telecom care a debutat în arena de tranzacţionare de la Bucureşti în mai 2017, ca urmare a unui IPO în valoare de 944 milioane lei, a raportat în 2017 venituri de 916,5 milioane euro, în creştere cu 8,75% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce profitul companiei telecom a ajuns la 61,7 milioane euro, faţă de 12,45 milioane euro în 2016.

 “În anul încheiat la 31 decembrie 2017 cheltuielile operaţionale (exceptând cheltuielile între segmente şi alte cheltuieli, dar incluzând cheltuielile cu amortizarea şi ajustările pentru depreciere) au fost de 800,8 milioane euro comparativ cu 755,8 milioane în anul încheiat la 31 decembrie 2016, o creştere de 6,0%. În general, cheltuielile de exploatare au crescut în concordanţă cu creşterea afacerii. S-au înregistrat de asemenea creşteri ale cheltuielilor cu salarii şi ale cheltuielilor cu onorariile avocaţilor în anul încheiat la 31 decembrie 2017 comparativ cu anul precedent”, se arată în raportul Digi.

Totodată, gradul de îndatorare al Digi a scăzut de la 2,9x în 2016, până la 2,7x în 2017.

Digi a intrat la puţin peste o lună de la listare în componenţa indicelui BET, ducând numărul componentelor principalului indice la treisprezece. De altfel, referinţa locală s-a mărit cu trei companii în 2017, după intrarea Conpet, MedLife în martie şi a Digi în iunie.

Capitalizarea bursieră a companiei telecom este în prezent de 3,64 miliarde lei (791 milioane euro), după ce acţiunile Digi s-au depreciat de la listare şi până în prezent cu 9%. În această perioadă, acţiunile Digi au fluctuat într-un canal mărginit de cotaţiile 30,3 lei şi 43,6 lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO