Eveniment

Dispută între Primărie şi BTT pentru şapte hectare din parcul Herăstrău

Fotograf: Mediafax Foto

Fotograf: Mediafax Foto

Autor: Mediafax

18.02.2015, 00:00 290

Primarul general Sorin Oprescu a declarat ieri la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă dosarul terenului de şapte hectare din Parcul Herăstrău, că speră în dreptatea pe care o va face justiţia, precizând că nu se apucă acum să dărâme lucrări din parc.

„Eu sper în dreptatea pe care poate să o facă justiţia, am încredere şi de aici înainte nu facem altceva decât să convieţuim. Nu mă apuc să dărâm o serie întreagă de lucruri, de altfel eu nici n-aş putea, încă el fiind considerat proprietar“, a spus primarul general al Capitalei Sorin Oprescu. Edilul a precizat că a venit la procesul de la Curtea de Apel Bucureşti pentru a susţine moral ideea că suprafaţa de şapte hectare din Parcul Herăstrău pentru care municipalitatea se judecă de foarte mulţi ani „reprezintă proprietatea domeniului public, şi nu facem exerciţii de imagine".

„La fiecare clădire de acolo, am discutat de-a lungul anilor cu proprietarii, i-am rugat să refacă ceea ce era în Parcul Herăstrău, cum ar fi cluburile şcolare, cluburile de yachting, primind şi aprobare pentru a funcţiona într-un parteneriat cu Administraţia Lacurilor şi Parcurilor“, a adăugat primarul Capitalei. Întrebat dacă va încerca să îi exproprieze pe cei care au restaurante în Parcul Herăstrău, Sorin Oprescu a răspuns că totul depinde de hotărârea pe care o va da instanţa. 

Curtea de Apel Bucureşti judecă recursul formulat de Primăria Capitalei şi Clubul Sportiv Studenţesc împotriva unei decizii prin care şapte hectare de teren din Parcul Herăstrău au trecut din proprietatea statului în cea a Biroului de Turism şi Tranzacţii SA.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO