Eveniment

DNA: Conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti a aplicat o formă mascată de a obţine bani din implementarea proiectelor UE

Autor: Departamentul Social

01.10.2014, 12:02 293

Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti (CCIB), preşedintele instituţiei, Sorin Dimitriu, consilierul acestuia, Gabriela Dumitriu, directorul general Gabriel Dan Mihuţ şi directorul economic Laurenţia Vasilescu au fost trimişi în judecată pentru accesarea frauduloasă de fonduri europene pentru mai multe proiecte POSDRU şi abuz în serviciu.

Procurorii anticorupţie acuză conducerea CCIB că a implicat 48 din cei 58 de angajaţi ai instituţiei în desfăşurarea activităţilor din cadrul proiectelor finanţate cu fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, şi i-a determinat să semneze contracte de tip "sponsorizare", prin care aceştia trebuiau să dea CCIB între 30 şi 70 la sută din veniturile salariale.

"Prin urmare, fiecare dintre angajaţii implicaţi în implementarea proiectelor trebuia să semneze lunar, la primirea drepturilor salariale, un contract de sponsorizare, conform căruia între 30% şi 70% din veniturile salariale, inclusiv cele provenite din fonduri europene, erau transferate, cu titlu de «sponsorizare», către CCIB", au scris procurorii în rechizitoriul trimis instanţei.

Procurorii susţin că angajaţii primeau doar diferenţa dintre suma menţionată în statele de salarii şi cea trecută în contractele de sponsorizare, precum şi o chitanţă cu suma reţinută.

"În acest fel, folosindu-se de autoritatea funcţiei, inculpatul Dimitriu Sorin Petre şi inculpatul Mihuţ Gabriel-Dan, cu ajutorul inculpatei Dumitriu Gabriela, au pus angajaţii CCIB în faţa faptului împlinit, şi anume acela de a semna contracte de sponsorizare la primirea salariului în numerar, ceea ce nu reprezenta în vreun fel exprimarea voinţei libere a acestora", potrivit DNA.

Mai mult, conducerea CCIB ar fi indus în rândul angajaţilor ideea că participă la implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene doar persoanele care se supun dispoziţiei de a li se reţine bani din salariu sub forma "sponsorizării", iar cei care refuză vor suporta consecinţa desfacerii contractului de muncă, au mai arătat procurorii.

"Trei angajaţi, părţi vătămate în cauză, au solicitat direct inculpaţilor Dumitriu Gabriela, Dimitriu Sorin-Petre şi Mihuţ Gabriel-Dan, plata sumei ce reprezintă drepturile salariale corespunzătoare muncii prestate, fără reţineri pentru sponsorizare. Într-o primă fază, celor trei le-au fost reduse orele de lucru în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene, ulterior fiind excluşi din grila de personal pe proiecte şi, la scurt timp, concediaţi în mod discreţionar. Demersurile pentru concedierea abuzivă a părţilor vătămate au fost efectuate de inculpaţii Dimitriu Sorin-Petre şi Mihuţ Dan Gabriel", au precizat procurorii.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO