DNA precizează că modificările codurilor penale vor îngreuna investigaţiile şi că Parlamentul le-a adoptat fără a ţine seama de propunerile instituţiilor judiciare şi fără o colaborare reală, criticând o serie de articole care încalcă prevederi ale Constituţiei sau care favorizează inculpaţii.
„Cele mai recente modificări aduse Codului de procedură penală de către Parlament au fost adoptate fără a ţine seama de observaţiile şi propunerile formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii şi de asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, fără a exista o consultare şi o colaborare reală cu instituţiile judiciare învestite cu aplicarea legislaţiei penale”, spune DNA.
„Exemple de modificări ce vor îngreuna anchetele penale: Articolul 139, alineatul (3) stabileşte că ”înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi şi de subiecţii procesuali principali, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii” eliminându-se astfel posibilitatea de a folosi ca probe orice alte înregistrări dacă nu sunt interzise de lege. Prin această modalitate se elimină un mijloc de probă important, fiind încălcat art. 131 alin. (1) Constituţie privind ordinea de drept şi interesele generale ale societăţii. Prin limitarea înregistrărilor efectuate doar de părţi şi subiecţi procesuali principali sunt excluse înregistrările efectuate de alte persoane decât cele expres şi limitativ prevăzute de lege. Spre exemplu, dacă o persoană filmează un viol sau momentul în care o persoană primeşte mita, acea filmare nu va putea fi folosită ca probă pentru că filmarea nu este realizată de una din părţile din dosar”, arată procurorii DNA, printr-un comunicat de presă.
De asemenea, DNA mai consideră că modificarea articolului 83 din Codul de procedură penală, în sensul de a da drept suspectului şi inculpatului să asiste la audierile martorilor va îngreuna efectuarea urmăririi penale, având în vedere că, în numeroase situaţii, martorii vor fi intimidaţi de prezenţa autorului infracţiunii, mai ales în situaţiile în care se află în relaţie de subordonare faţă de acesta, cum se întâmplă în situaţia infracţiunilor de abuz în serviciu şi corupţie.
„În prezent, legea dă dreptul avocatului să asiste la aceste audieri, garanţie absolut suficientă pentru dreptul la apărare al persoanei cercetate; Articolul 83 litera b1), prevede că inculpatul are ”dreptul de a fi încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi.” Astfel, toată urmărirea penală se va efectua în prezenţa inculpatului, inclusiv audierea părţilor vătămate, părţilor civile, efectuarea unor percheziţii sau alte acte. Sunt contrazise orice principii elementare ale investigaţiei penale prealabile judecaţii, transformându-se activitatea de investigaţie penală într-o activitate publică şi lipsită de orice confidenţialitate. Spre exemplu, procurorul va trebui să încunoştinţeze inculpatul despre faptul că va efectua o percheziţie domiciliară la un alt inculpat sau o altă persoană fără a exista nici o garanţie de păstrare a confidenţialităţii”, se mai arată în sursa citată.
În legătură cu acest articol, procurorii arată că se încalcă articolul 21, alineatul (3) din Constituţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care persoana vătămată sau partea civilă nu beneficiază de un drept similar.
De asemenea, procurorii au identificat nereguli şi în cazul articolului 305, care impune clasarea cauzei dacă, în termen de un an, procurorul nu începe urmărirea penală faţă de persoană.
„Aceste dispoziţii sunt de natură să încalce prevederile constituţionale referitoare la legalitatea procesului penal.Introducerea unei limite maxime de un an, în care organele de urmărire penală sunt obligate fie să dispună începerea urmăririi penale cu privire la persoană, fie să claseze cauza, aduce o atingere gravă posibilităţii de a investiga infracţiunile grave, a căror complexitate nu permite strângerea tuturor probelor necesare pentru dovedirea vinovăţiei în acest interval.
În practica organelor judiciare există numeroase situaţii în care autorii unor infracţiuni extrem de grave (omor, viol, evaziune fiscală) nu au fost identificaţi în termen de un an de la începerea cercetărilor. Clasarea cauzei într-o asemenea situaţie înlătură posibilitatea continuării cercetărilor şi elimină practic dreptul fundamental al părţii vătămate prin infracţiune de a obţine tragerea la răspundere penală a autorului şi repararea prejudiciului, ceea ce echivalează cu negarea obligaţiei statului de a realiza o anchetă efectivă tocmai cu privire la infracţiunile care aduc cele mai grave atingeri intereselor sociale ocrotite de lege”, se precizează în comunicatul DNA.
Procurorii mai consideră că articolul 143, care restrânge dreptul organelor de urmărire penală de a folosi comunicaţii înregistrate obţinute legal pentru constatarea la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni încalcă exigenţele constituţionale de claritate şi previzibilitate a legii, în condiţiile în care face referire la o procedură de completare a mandatului care nu este reglementată nicăieri în cuprinsul actului normativ.
În acest sens, DNA a oferit un exemplu: dacă se descoperă că o persoană cercetată pentru săvârşirea unui omor fusese interceptată într-un alt dosar, de un alt organ judiciar, în perioada în care fusese ucisă victima, înregistrările nu pot fi folosite pentru a stabili dacă autorul s-a aflat în locul săvârşirii faptei.
„Articolele 1461 şi art. 153 reduc competenţele proprii procurorului, deja limitate, în materia obţinerii datelor privind tranzacţiile financiare. (...) Spre exemplu, dacă datele financiare obţinute în baza autorizării judecătorului cu privire la un om de afaceri dovedesc că acesta a dat mită unui funcţionar public, probele nu pot fi folosite împotriva acestuia. Această restrângere a posibilităţii aflării adevărului nu are nicio justificare obiectivă şi împiedică organele judiciare să îşi îndeplinească atribuţiile stabilite de Constituţie. Orice mijloc de probă administrat în mod legal trebuie să poată fi folosit pentru dovedirea oricărei împrejurări de fapt, indiferent de persoana vizată”, mai precizează procurorii.
În sursa menţionată se mai arată că articolul 159 introduce restricţii nejustificate referitoare la efectuarea percheziţiilor care pot zădărnici obţinerea unor probe esenţiale Concret, DNA consideră că prin această reglementare se încalcă art. 131 alin. (1) din Constituţie (ordinea de drept şi interesele generale ale societăţii).
„O percheziţie se poate dispune şi în cazul descoperirii unor obiecte despre care organele judiciare nu deţin informaţii precise. De exemplu se cunoaşte că la o adresă există documente, facturi ale unei firme, dar nu se ştie exact care sunt acestea, numărul şi data lor, suportul material pe care se află (computer, hard-disk-uri, stick-uri de memorie etc.). Sunt situaţii în care obiectele căutate pot fi indicate doar generic”, spun procurorii.
Tot privind această chestiune, procurorii anticorupţie spun că modificarea articolul 168 va duce la imposibilitatea de a folosi, într-o altă cauză, rezultatele unei percheziţii informatice şi va îngreuna dovedirea unor infracţiuni, fără nici un argument obiectiv.
„Nu se poate justifica excluderea unor probe care au fost administrate cu respectarea legii şi în baza autorizaţiei unui judecător. (...) Prin această modificare se elimină posibilitatea folosirii datelor care se obţin în urma unei percheziţii informatice în alte cauze care nu au legătură cu infracţiunea pentru care se efectuează urmărirea penală şi pentru care a fost autorizată percheziţia. Nu este clar dacă solicitarea unui nou mandat de percheziţie informatică se face în acelaşi dosar, sau trebuie întocmit un alt dosar pentru fapta nouă descoperită. Mai mult, dacă din date reiese săvârşirea iminentă a unei infracţiuni care nu are legătură cu cauza în care a fost emis mandatul, nici măcar motivul urgenţei pentru prevenirea săvârşirii acelei infracţiuni nu mai poate justifica folosirea acestor date”, arată DNA.
Articolul 249 limitează luarea măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale doar cu privire la bunurile obţinute din activităţi infracţionale, iar în situaţia în care aceste bunuri nu se mai găsesc, nu mai este prevăzută posibilitatea de a sechestra alte bunuri de aceeaşi valoare, spune Direcţia Anticorupţie. Tot instituţia arată că articolul 249 condiţionează luarea de măsuri asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune de efectuarea unei expertize evaluatorii sau stabilirii valorii bunurilor în baza grilelor utilizate de Camera Notarilor Publici.
„Articolul 290 limitează în mod nejustificat termenul în care o persoană poate să denunţe o infracţiune pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă. (...) Nu există niciun argument obiectiv care să justifice diferenţa de tratament dintre o persoană care denunţă o infracţiune în interiorul termenului de 1 an prevăzut de lege şi beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă, în comparaţie cu o altă persoană care denunţă o infracţiune similară după un an şi o lună de la data la care a luat cunoştinţă de aceasta, însă nu beneficiază de acelaşi tratament sancţionatoriu. Se încalcă principiul legalităţii procesului penal, în sensul că organele judiciare nu vor mai putea să respecte obligaţia de a cerceta toate infracţiunile şi toţi infractorii”, spune DNA.
Procurorii mai arată că articolul 125 restrânge nejustificat posibilitatea acordării statutului de martor ameninţat, subliniind totodată că, prin această modificare se restrânge nejustificat posibilitatea acordării statului de martor ameninţat fiind necesar să existe ”probe sau indicii”, faţă de modalitatea existentă acum care prevede ”suspiciune rezonabilă”.
De asemenea, DNA a mai identificat şi anumite neclarităţi care ar putea fi în favoarea inculpatului:
„- Articolul 10, alineatul (2) introduce obligaţia de a asigura suspectului/inculpatului şi avocatului ”timpul necesar pregătirii apărării, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu excepţia luării sau judecării măsurilor preventive, când termenul nu poate fi mai mic de 6 ore şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, prin punerea la dispoziţie şi comunicarea întregului material de urmărire penală în formă electronică.” Acesta este în contradicţie cu art. 94, alineatele (1), (4) şi (7) care va avea următorul cuprins: (7) În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă.
Judecarea cererilor privind măsurile preventive nu poate începe până la momentul la care avocatului nu i se asigură timpul necesar pregătirii apărării şi numai după ce judecătorul se asigură că acesta a avut suficient timp pentru parcurgerea întregului material al dosarului de urmărire penală, dar nu mai puţin de 4 ore. Încălcarea acestui drept atrage nulitatea absolută a încheierii de dispunere a măsurii preventive.” Textele sunt aşadar neclare deoarece nu se specifică momentul în care suspectul, inculpatul şi avocatul au dreptul să primească întreg material de urmărire penală.
- Articolul 172 alineatele (4) şi (7) prevăd că: ”expertiza se efectuează de către experţi autorizaţi sau recunoscuţi din ţară sau din străinătate”. Noţiunea de ”expert recunoscut” nu este definită.
- Articolul 211 alineatul 5 stabileşte că ”instanţa de judecată, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) pe o perioadă de cel mult 30 de zile care poate fi prelungit cu cel mult 150 de zile.” Aceste dispoziţii, precum şi pct. 126 din lege, care modifică art. 2151 alin. 7 şi 8 C.P.P., încalcă exigenţele constituţionale de claritate şi previzibilitate a legii, în condiţiile în care normele se contrazic, fiind imposibilă punerea lor în aplicare.
Astfel primul text prevede că în cursul judecăţii măsura controlului judiciar se poate lua pe o perioadă de cel mult 30 de zile şi poate fi prelungită cu 150 de zile, iar cel ce-al doilea stabileşte o durată a controlului judiciar în cursul judecăţii de 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii până la 5 ani de la momentul trimiterii în judecată. Totodată, art. 211 C.P.P. reduce nejustificat termenul pentru care poate fi luată măsura preventivă a controlului judiciar, dar şi termenul maxim al acesteia”, se arată în această categorie.
