Doar un român din 50 se înscrie la cursuri de calificare sau de dezvoltare personală şi profesională în mod constant de-a lungul vieţii, indiferent că a absolvit o instituţie de învăţământ superior, preuniversitar sau nu a reuşit să finalizeze învăţământul obligatoriu, potrivit datelor de la Eurostat. Astfel, România este penultima ţară din UE în privinţa ponderii locuitorilor care învaţă pe tot parcursul vieţii (life long learning – n.red.), fiind devansată doar de Bulgaria (cu 1,7% faţă de 2% pe plan local).
În acelaşi timp, unu din trei danezi este implicat constant în programe de învăţare, iar ponderea francezilor, a olandezilor şi a britanicilor care învaţă continuu depăşeşte 16%.
Datele colectate de Eurostat iau în calcul persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani care au fost implicate în 2013 în programe de educaţie (chiar şi de training) în ultima lună dinaintea realizării sondajului.
„Ştiam că România nu stă bine la acest capitol, însă nu mă gândeam că în 2013 România ar putea fi tot la coada clasamentului. Sigur, noi încă nu avem o cultură în ceea ce priveşte învăţarea pe tot parcursul vieţii, încă primează mentalitatea potrivit căreia înveţi doar la vârsta potrivită, nu tot timpul”, precizează Paloma Petrescu, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei.
Totuşi, ea susţine că după Revoluţie, dar în special după anul 2007, România a început să aloce bani pentru programe de tip „învăţare pe tot parcursul vieţii”, cu ajutorul fondurilor europene, în mare parte, prin care s-a încercat calificarea, recalificarea sau instruirea atât a adulţilor care nu au reuşit să treacă de învăţământul obligatoriu, cât şi a celor care au intrat în şomaj la vârsta de peste 40 sau 50 de ani şi pentru care găsirea unui loc de muncă este aproape o „misiune imposibilă”. De altfel, chiar şi datele de la Comisia Europeană arată că, prin fonduri europene, României i s-au alocat bugete în valoare de aproape 7 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013 pentru programe de învăţare continuă.
„Cred că nu au fost luate în calcul şi persoanele care au trecut prin astfel de programe. Totuşi, este clar că ţine şi de o mentalitate complet diferită a românilor faţă de educaţie versus cea a danezilor. În Danemarca, spre exemplu, există cursuri de pregătire care se fac în universităţi private sau de stat special pentru persoane aflate în prag de pensionare sau care deja au intrat la pensie”, mai spune Petrescu.
Mai mult, în opinia sa, încă există mulţi părinţi care nu au reuşit să atingă nici măcar un nivel de educaţie de bază, mai ales în mediul rural, şi care consideră că cei mici mai bine muncesc decât să meargă la şcoală pentru că acolo nu au ce învăţa. Astfel, copiii nu au cum să deprindă obiceiul de a se instrui, de a învăţa constant chiar şi când trec de perioada de maturitate.
Pe de altă parte, Miriana Matei, director de resurse umane al al furnizorului de echipamente şi servicii pentru industria energetică Schneider Electric, spune că, din experienţa proprie de recrutare, cei care vin la interviurile de angajare sunt interesaţi în proporţie de aproape 100% nu doar de salariul pe care l-ar putea primi, ci şi de oportunităţile de dezvoltare profesională şi personală (traininguri, spre exemplu).
„Şi aici nu mă refer numai la tinerii abia ieşiţi de pe băncile facultăţilor, care de la început acceptă să intre întâi într-un program de training la job, ci şi la specialişti, la middle şi top manageri care şi-au dat seama că dacă nu învaţă în mod constant rămân în urmă şi nu mai au avantaje competiţionale”, adaugă Miriana Matei.
În prezent, media la nivelul UE în ceea ce priveşte ponderea populaţiei care învaţă pe tot parcursul vieţii este de 10,5%, nivel similar cu cel la care România şi-a propus să ajungă până la finalul anului 2020.
