„În ianuarie 2007, Robin Paterson se plimba cu iahtul său, Zanzibar, când a zărit insula Petit St. Vincent şi s-a îndrăgostit de ea. Ca din întâmplare, doi ani mai târziu, prietenul lui Robin, Phil Stephenson a trecut pe lângă aceeaşi insulă la bordul iahtului său, Galileo, şi a fost la fel de atras de farmecul şi de frumuseţea insulei. Phil şi Robin au cumpărat această insulă spectaculoasă în 2010 şi au investit în ea astfel încât să se păstreze moştenirea şi integritatea acesteia, dar în acelaşi timp să-şi exprime şi propria viziune“, se arată pe siteul resortului Petit St. Vincent.
Potrivit celor doi proprietari, insula este locul de evadare perfect pentru oamenii de succes care au siguranşţa necesară pentru a se rupe de toate pentru o vreme. O noapte de cazare pe insula lui Phil Stepehenson, în iunie, costă 1.600 de dolari. Cel puţin.
„Phil este preşedintele consiliului de administraţie şi proprietarul majoritar al Freedom Resorts Ltd, compania care deţine Petit St. Vincent şi care operează insula privată. Nativ din Texas, a fondat şi a condus afaceri din domeniul petrolier şi al fondurilor de investiţii înainte de a-şi face exitul din aceste domenii şi de a se retrage în Caraibe. Phil a studiat politica şi apoi dreptul la Harvard. Hobby-urile sale sunt navigatul, cititul, gastronomia şi vinul, de cele mai multe ori în acelaşi timp“, se mai arată pe site-ul resortului.
Până la închiderea ediţiei, americanul nu a putut fi contactat.
Cine este Phil Stephenson?
Phil Stephenson s-a născut în Houston, Texas, în 1965, şi este absolvent de drept la Harvard, potrivit unui articol cu autor necunoscut din Moscow Times.
La sfârşitul anilor 1980 se mută la Washington pentru a lucra ca avocat în firma Baker Boots, cunoscută pentru conexiunile sale cu Partidul Republican. Odată cu alegerea lui George Bush în funcţia de preşedinte al SUA, Stephenson preia funcţia de preşedinte al biroului de Afaceri Internaţionale din cadrul trezoreriei americane, având astfel o privire de ansamblu asupra a tot ce se petrecea în Europa de Est.
În anii ‘90, folosindu-se de conexiunile politice, pune pe picioare un fond de investiţii. Mai mulţi investitori internaţionali, dar şi personalităţi precum ambasadorul SUA în Germania pun bani în acest fond de investiţii.
În 1997 Stephenson şi Patriciu se întâlnesc, omul de afaceri român devenind partener în fondul de investiţii început de Phil Stephenson.
„Mă întâlneam cu un prieten care de altfel ne-a şi făcut cunoştinţă Richard Burt, ambasador în Germania al SUA şi apoi copreşedinte al unei asocialţii România-America. El mi-a zis hai să-ţi prezint pe unul care-i la fel ca tine, întreprinzător. Am început să stăm de vorbă, ne-am cunoscut, ne-am plăcut, ne-am luat şi ne-am dus prin lume să strângem bani. Urmăream să strângem cât mai mulţi bani. Dacă nu era criza din Rusia, terminam cu 100 mil. $, ceea ce era enorm pentru România atunci. şi 30 mil. $ cât am strâns era ceva„, spunea Patriciu în 2009.
„Era sânge pe străzi în acei ani„, spunea Stephenson la mijlocul anilor ‘90, „dar era o oportunitate peste tot, dacă aveai stomacul suficient de tare„, scria în 2005 Washington Post, citându-l pe american.
Primul moment: preluarea Rompetrol
În 1998 are loc primul contact între omul de afaceri Dinu Patriciu şi Rompetrol, pe atunci braţul de servicii român pentru industria petrolieră internaţională. Contactul dintre cele două părţi are loc prin intermediul Fondului de Investiţii Romania and Moldova Direct Fund. Urmează preluarea rafinăriei Vega pentru ca în 2001 cei doi investitori să cumpere „perla“ industriei de rafinare din România, Petromidia, singura unitate de acest gen cu acces direct la Marea Neagră. Rafinăria a fost cumpărată cu 50 de milioane de dolari.
Cel mai mare ajutor pe care Patriciu îl primeşte de la statul român vine însă în 2003, când Adrian Năstase, Mihai Tănăsescu şi Dan Ioan Popescu au semnat ordonanţa prin care Petromidia, deţinută de Dinu Patriciu, a primit facilitatea de a-şi transforma datoriile istorice (571 mil. euro la acea vreme, circa 600 de milioane de dolari) în obligaţiuni pe şapte ani. Obligaţiunile erau convertibile, iar Guvernul i-a lăsat emitentului dreptul de a decide dacă la scadenţă plăteşte banii sau converteşte obligaţiunile în acţiuni.
Cum să scapi de 600 mil. $
„La acel moment, se creau fel şi fel de metode pentru a face companiile de stat atractive iar pentru privatizarea lor în unele cazuri se recurgea la ştergerea datoriilor. Amintiţi-vă că în 2001 ne-a crăpat un reactor la rafinărie pentru că vicii de funcţionare au fost ascunse la momentul privatizării. Măsura luată în 2003 a fost cea corectă, compania s-a dezvoltat. Ordonanţa aceea a sprijinit dezvoltarea economică a României. A existat un colectiv de oameni care au schimbat idei“, a spus recent Alexandru Nicolcioiu, fostul director general al rafinăriei Petromidia.
La scadenţă, statul nu vede decât o parte din bani, devenind fără voia sa acţionar la Petromidia.
La scurt timp însă după apariţia controversatei ordonanţe, are loc unul dintre momentele istorice din existenţa Bursei de Valori Bucureşti, numele lui Phil Stephenson fiind din nou implicat.
A fost sau n-a fost manipulată bursa?
Ziua de 7 aprilie 2004 urma să fie prima zi de tranzacţionare pe bursă a Rompetrol Rafinare (RRC), companie care înainte era cotată pe piaţa RASDAQ. Investitorii se aşteptau ca acţiunile să intre la tranzacţionare la preţuri de peste 300 - 400 de lei (la noua valoare nominală), unii analişti estimând chiar o creştere de până la 700 - 800 lei/acţiune în prima zi.
În etapa de pretranzacţionare a bursei, între orele 10 şi 10:15, Saltville Ltd, un fond înregistrat în Cipru şi reprezentat de americanul Colin Hart, un alt partener de-al lui Dinu Patriciu, lansează prin intermediul brokerului Alpha Finance un ordin de cumpărare pentru un miliard de acţiuni RRC la preţul de 116 lei/titlu, potrivit rechizitoriului procurorilor, dat publicităţii de RISE Project. La câteva minute după aceea, Rompetrol SA, reprezentată de Phil Stephenson, care era la acea vreme vicepreşedintele Rompetrol, introduce prin acelaşi broker un ordin de vânzare pentru 1,499 miliarde de acţiuni RRC la acelaşi preţ.
Ambele ordine sunt preluate de Florin Iulian Aldea, broker la SSIF Alpha Finance. Procurorii precizează, conform aceleiaşi surse, că ordinele de vânzare introduse de ceilalţi acţionari ai Rompetrol Rafinare în etapa preliminară aveau preţuri între 440 şi 1.500 lei.
După deschiderea pieţei, Saltville cumpără pachetele la 116 lei/acţiune şi le vinde la preţuri cuprinse între 250 şi 300 de lei/titlu către diverşi participanţi la piaţă, printre cumpărătorii celor mai mari volume fiind Camelia Voiculescu, Attila Verestoy şi Sorin Roşca-Stănescu. Voiculescu era clientă a Alpha Finance, în timp ce ceilalţi doi erau clienţii SSIF Eastern Securities, reprezentată de brokerul Claudiu Simulescu.
Mai departe, Saltville vinde înapoi către Rompetrol SA un pachet de 252 milioane de acţiuni RRC la preţul de 690 lei fiecare. Pierderile Rompetrol din operaţiunile pe relaţia cu Saltville se ridică, în total, la 208 milioane lei, sau 6,1 milioane de dolari la cursul din ziua respectivă, potrivit rechizitoriului. Sumele au fost ulterior transferate către o bancă din Cipru.
Celelalte tranzacţii se desfăşoară la preţuri şi de 590 lei/titlu, dar sub presiunea ordinelor uriaşe, sistemul electronic al Bursei cedează. Tranzacţii de 2 miliarde de acţiuni, cât pe bursa de la New York, preţ iraţional de mic în deschidere, fluctuaţii ale preţului acţiunilor de la 116 lei la 590 de lei în decursul unei singure ore, şi cu toate acestea Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, arbitrul pieţei de capital, nu a oprit şedinţa de tranzacţionare pentru a investiga situaţia. Mai mult, CNVM a derulat o anchetă internă cu privire la evenimentele din 7 aprilie 2004 şi a considerat că nu s-a întâmplat nimic ilegal atunci.
În septembrie 2006, Dinu Patriciu a fost trimis în judecată alături de alte 11 persoane, în două speţe, prima fiind legată de o creanţă a Rompetrol pentru un zăcământ petrolier în Libia, a doua legată de manipularea pieţei de capital.
Americanii Colin Hart şi Phil Stephenson nu au fost inculpaţi odată cu celelalte 12 persoane, ci au fost cercetaţi în baza tratatului dintre România şi SUA privind asistenţa judiciară în materie penală. Ei nu au fost condamnaţi şi au părăsit România.
Aparent, Phil Stephenson este acum în Caraibe bucurându-se de navigat, citit, gastronomie şi vin. Simultan.
