Eveniment

Două persoane au murit şi 9 au fost rănite, după ce o maşină a lovit un microbuz, la Mioveni

Două persoane au murit şi 9 au fost rănite, după ce o...

Autor: Mediafax

23.07.2016, 08:30 217

Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc pe DN 73, dispre Piteşti spre Mioveni, unde un autoturism, în care se aflau şoferul şi doi pasageri, a ajuns pe contrasens şi s-a izbit frontal într-un microbuz în care se aflau nouă persoane.

În urma impactului, şoferul şi un pasager di autoturism au murit, iar un alt pasager din maşină şi opt din microbuz au fost răniţi.

"Din primele informaţii şoferul unui autoturism care se deplasa pe DN 73, din direcţia Piteşti spre Mioveni, într-o curbă, a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un microbuz. În urma impactului au rezultat 11 victime, dintre care două, şoferul şi pasagerul din dreapta faţă din autoturism au murit. În stare foarte gravă se află şi cea de-a treia persoană care se afla în autoturism. Aceasta a fost stabilizată şi transportată la spital, unde a fost intubată. În microbuz se aflau nouă persoane. Şoferul nu a fost rănit, dar cele opt pasagere au suferit vătămări corporale. Traficul în zonă este blocat", a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt IPJ Argeş, Ionuţ Luţu.

A fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru ca victimele din microbuz să fie descarcerate.

"Am intervenit cu şase echipaje SMURD de prim ajutor, două de la descarcerare, o autospecială de transport victime multiple. La intervenţie au participat şi cinci echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure.

Şoferul autoturismului avea 27 de ani, iar pasagerul de pe scaunul din dreapta faţă era un minor în vârstă de 17 ani, ambii sunt din Vultureşti.

În ce priveşte pasagerele din microbuz, acestea urmau să ajungă la serviciu, într-o croitorie.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO