Profesorii şi studenţii de la ASE beneficiază de proiecte pe fonduri europene de 25 de milioane de euro prin intermediul cărora pot obţine burse doctorale şi postdoctorale, locuri de practică, servicii de consiliere în carieră, dar pot urma şi cursuri pentru tinerii antreprenori.
Studenţii şi profesorii interesaţi să se implice în proiectele pe fonduri UE aflate în prezent în derulare în cadrul ASE pot obţine mai multe informaţii de la Biroul de Orientare şi Accesare Fonduri Structurale ale UE, care are sediul deasupra sălii de sport a ASE din strada Stanislav Cihoski.
ASE atrage fonduri de la UE prin intermediul a 51 de programe, iar banii care au intrat în conturile instituţiei în ultimii cinci ani reprezintă jumătate din bugetul de 51 mil. euro pe anul trecut.
Din totalul proiectelor pentru care ASE a primit undă verde de la Bruxelles, 15 au fost demarate pe parcursul acestui an. În 2010 ASE a avut 36 de proiecte destinate programelor de doctorat, proiectele europene au vizat însă şi programe de cooperare internaţională, formarea profesorilor sau dezvoltarea programelor de master.
În prezent în proiectele pe bani europeni sunt implicaţi 420 de angajaţi ai ASE, din care cea mai mare parte cadre didactice.
De celalaltă parte, 300 de studenţi urmează programe de practică cu ajutorul banilor europeni, circa 200 de doctoranzi beneficiază burse pe bani europeni, iar programul ASE pentru încurajarea antreprenoriatului are un grup ţintă de 15.000 de tineri.
Mai mult, alţi 100 de studenţi ai ASE benefiază de un "simulator de afaceri", program pe fonduri UE derulat în parteneriat cu Universitatea "Ovidius" din Constanţa. Programul îşi propune constituirea unui sistem de simulatoare de afaceri în mai multe universităţi din ţară prin intermediul căruia studenţii învaţă direct cum se conduce un business şi ce impact au deciziile lor în viaţa unei firme. Numai valoarea acestui contract se ridică la 2,6 milioane de euro, de program urmând să beneficieze pe lângă studenţii ASE şi alţi 4.000 de cursanţi ai universităţilor din Timişoara, Constanţa sau Iaşi.
Cea mai mare parte a proiectelor europene derulate de ASE au fost luate prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), care pune la dispoziţia României 4,25 miliarde de euro în perioada 2007-2013. Cele mai multe proiecte finanţate prin POSDRU se adresează programelor de calificare, recalificare şi inserţie pe piaţa muncii. Programul mai include şi burse doctorale pentru profesori care pleacă în străinătate şi care primesc indemnizaţii de două sau de trei ori mai mari decât salariul pe care îl iau la universitate. Pe de altă parte, pentru studenţi parteneriatele pe care le fac universităţile care accesează fonduri UE cu angajatorii reprezintă o oportunitate de a intra în programe de internship plătit în condiţiile în care studenţii care nu sunt la facultăţi cu profil IT îşi găsesc greu loc de muncă sau un loc unde să facă practică.
În privinţa aplicării şi pentru alte programe pe fonduri europene Dumitru Miron spune că acest lucru este posibil, însă ASE vizează numai acele programe care pot aduce valoare adăugată suplimentară proiectelor pe bani de la UE aflate în derulare. "Ne uităm în acest moment să vedem ce programe mai putem accesa, însă nu au mai fost deschise linii de finanţare în acest an pentru programe pe care le putem lua", spune Miron.
Cei care au depus şi au câştigat proiecte din fonduri europene pentru resurse umane au semnat contracte în valoare de 3,5 miliarde de euro, adică peste trei sferturi (80%) din suma totală acordată României pentru dezvoltarea resurselor umane până în 2013.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels