Eveniment

Europa cu două viteze, scenariu oficial la Bruxelles. România rămâne pe o orbită de pe care se poate şi eşua

Europa cu două viteze, scenariu oficial la Bruxelles....

Autor: Iulian Anghel

02.03.2017, 00:07 4114

În 25 martie, când UE va serba 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma care a pus bazele Comunităţii Europene, preşedintele Comisiei Europene Jean Claude-Juncker va veni cu un „plan“, „o propunere“, în orice caz va veni cu „ceva“ care va fi supus meditaţiei statelor membre.

O schiţă a fost prezentată ieri de Juncker în Parlamentul European şi nu este deloc clar dacă el va veni cu ceva nou pe 25 martie. O schiţă ce conţine cinci propuneri, de la păstrerea statu-quo-ului până la o integrare în grade diferite.

Dar în spatele acestor propuneri se bănuieşte că se ascunde „ceva“. Acel „ceva“ ar urma să schimbe fundamental croiala Uniunii, modul ei de funcţionare, modalitatea de luare a deciziilor. Şi ar urma, potrivit susţinătorilor schimbărilor de profunzime, să „salveze“ Uniunea, supusă acum unor grave presiuni provocate de îndelunga criză economică, de Brexit, de imigraţie sau oboseala extinderii care au ca efect creşterea sentimentului antieuropean şi a populismului. Viitoarea Uniune Europeană ar urma să aibă un „nucleu“, „cercuri“ şi „orbite“. „Iar de pe orbite se poate şi eşua“, spune cu subînţeles Vasile Puşcaş, profesor la Babeş-Bolyai, fost negociator-şef al României cu Uniunea Europeană în perioada în care au fost încheiate negocierile de aderare.

La Bucureşti puţin sunt cei conectaţi la aceste dezbateri. Dar dintre cei care cunosc ceva mai multe detalii nu puţini privesc cu teamă la ce se croieşte acum pentru viitor. Ultima variantă de Uniune: nucleul, compus din statele membre ale zonei euro (şi poate nu din toate aceste ţări); primul cerc, compus din statele noneuro, şi al doilea cerc, format din statele din afara UE. Însă diferenţele nu vor fi foarte mari între cele două ceruri, materialul „izolant“ fiind plasat între nucleu şi cercuri.

Ce este cu acest plan care aprinde minţile şi care îi sperie pe unii, în special în ţările de la periferia Uniunii? De o Uniune cu două viteze se vorbeşte de ani de zile. Ea există, într-un fel, în practică: avem zona euro/ţările din afara zonei euro; avem Uniunea Spaţiului Schengen/Uniunea din afara spaţiului Schengen şi tot aşa. Dar aceste „cercuri“ existau până în prezent pentru că nu se putea altfel, iar existenţa lor era tranzitorie. Aderarea României la zona euro este, de pildă, o obligaţie cuprinsă în tratatul de aderare, o obligaţie condiţionată, este adevărat, de pregătirea ţării de a face faţă statutului de membru al zonei euro. Iată însă că acum „obligaţiile“ devin „ale­geri“. Cum aşa? Jean-Claude Juncker: „Mai vrem să avansăm împreună în formatul de 28 de ţări membre? Ori ar trebui ca cei care vor să avanseze mai rapid să o poată face fără a-i deranja pe alţii, creând o construcţie mai structurată, deschisă tuturor?“.

Ce cuvinte frumoase! Fiecare să facă ce vrea! Pe cât îi stă puterile. Dar acest „fiecare să ia cât vrea“ sau „cât i se potriveşte“ a fost mărul dis­cordiei dintotdeauna! Să ne amintim doar de hulitul rabat britanic sau de faptul amintit mai sus că aderarea la euro nu este o opţiune, ci o obligaţie. Va mai fi şi în viitor sau porţile se vor închide?

În iunie 2015 a apărut un raport care a făcut carieră - raportul celor cinci preşedinţi, pentru că era semnat de preşedinţii principalelor instituţii europene – Consiliu, Comisie, preşedintele Parla­mentului, preşedintele BCE, şeful zonei euro. Era o radiografie la rece a situaţiei şi se făceau pro­puneri – instrumente pentru amortizarea şocurilor asimetrice, se vehicula ideea eurobondurilor; se anticipa că se va ajunge aici după ce se vor fi rezolvat decalajele mari de ordin structural din zona euro. De atunci lucrurile nu s-au ameliorat, dimpotrivă; oboseala socială s-a accentuat, a avut loc Brexitul, alegerile din SUA cu rezultatul ştiut, îşi aminteşte Daniel Dăianu, membru în Consiliu de Administraţie al BNR, un economist bine ancorat în realităţile europene, fost europarla­mentar liberal între 2007 şi 2009.

Raportul prezentat de Junker trebuie să fie un răspuns la documentul citat.

„Uniunea şi zona euro au fost construite pentru vremuri bune. Acum însă Uniunea are probleme profunde şi pare că este bine să faci ceva care să conducă la adâncire a integrării între ţările care pot fi compatibile. Momentul este însă foarte delicat. O «geometrie variabilă» dacă nu este bine judecată poate să accelereze tendinţele de erodare“, comentează Dăianu.

Ce spune el este chiar esenţa: spre ce va duce aceasta “flexibilizare“ dublată de “federalizare“? În fond, conceptul de federalizare a provocat reacţii de respingere în multe ţări din UE – birocraţii bruxellezi, salariile lor mari, aroganţa lor. Cum a devenit acum “federalizarea“, dintr-o dată, un “sine qua non“ al existenţei Uniunii? Nu ascunde ea, dimpotrivă, o încercare de izolare a unui club de restul ţărilor din UE, cum suspectează statele grupului de la Vişegrad?

Lucrurile vor avansa rapid. La Consiliul European din decembrie, după ce alegerile din Franţa, Germania şi Olanda vor fi trecut deci, va fi prezentat un prim proiect al ideilor cuprinse în Cartea Albă a lui Junker. Apoi va exista foarte probabil o convocare a instituţiilor care să conducă la modificarea Tratatului Uniunii şi care să consfinţească această Europă a cercurilor concentrice.

“Firul-roşu din toate propunerile făcute este ca pe viitor să existe o Uniune formată din 27 de state, din care unele vor merge spre o formulă confederală. Se propune introducerea principiului flexibilizării. Statele din zona euro cu probleme va trebui să facă un efort să intre în zona nucleului. Cele care sunt în afara zonei euro va trebui să facă un efort şi mai mare să se apropie de acea zonă. Dar, până la urmă, ţările de la Vişegrad au vrut flexibilitate, nu?“, afirmă Vasile Puşcaş şi este greu de spus câtă ironie sau câtă detaşare este în ultima sa frază.

Puşcaş vorbeşte de mai multe cercuri - în cercul întâi urmând să fie luate deciziile cruciale şi regretă întârzierile înregistrate de România în procesul de reducere a decalejelor faţă de UE, cele care împiedică acum ţara să fie în zona euro, adică în cercul unu al puterii.

Pentru că zona euro ar urma să devină centrul puterii, o instituţie probabil cu un buget propriu.

“Şi nici nu va mai fi atât de uşor de pătruns acolo, în zona zero a puterii. Tu vei conta mai puţin, vor exista probabil politici separate, altele decât cele existente în prezent“, spune, sub rezerva discreţiei, o sursă apropiată unui centru de decizie politică.

Ce poate face România în asemenea circumstanţe?

“Depinde ce opţiuni are. Eu văd oportunităţi în aceste schimbări. Dacă vrei să fii actor trebuie să fii pe scenă. Şi nu doar să fii, ci să şi joci bine“, spune Puşcaş.

România nu este chiar lipsită de de mijloace de reacţie, întăreşte Daniel Dăianu: “România are un cuvânt de spus în Consiliu, în Ecofin, unde este reprezentată de ministrul de finanţe, premierul are contacte politice, grupurile politice din Parlamentul European unde sunt afiliate partidele noastre se pot exprima. Nu suntem în zona euro, dar putem să spunem, de pildă, că vrem să intrăm în Uniunea bancară. Putem să facem paşi importanţi“.

“Trebuie să începem un proces de reflecţie şi să evaluăm care sunt riscurile schimbărilor ce vin. Ce putem deduce din acest risc. Nu trebuie să aşteptăm până anul viitor“, spune Leonard Orban, consilier prezidenţial, fost ministru a  integrării europene.

 
 

Planul Juncker al Europei cu două viteze

 

Scenariul 1: Continuarea actualei direcţii - cele 27 de state UE se vor concentra pe implementarea agendei de reformă în spiritul trasat de Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker şi al Declaraţiei de la Bratislava.

Scenariul 2: Nimic altceva în afara pieţei unice - cele 27 de state membre transferă treptat accentul pe piaţa unică, dat fiind că statele membre nu reuşesc să ajungă la poziţii comune într-un număr din ce în ce mai mare de direcţii politice de cooperare.

Scenariul 3: Cei care vor mai mult contribuie mai mult - UE 27 continuă ca în prezent, dar, în plus, le permite statelor membre să aibă acţiuni suplimentare în anumite zone de cooperare, precum apărarea, securitatea internă şi dezvoltarea socială. În funcţie de intenţie, una ori mai multe alianţe se pot configura în diferite zone politice.

Scenariul 4: Mai puţin, dar mai eficient - UE 27 se concentrează pe rezultate mai bune şi mai rapide în domenii politice specifice, reducând eforturile unde există percepţia că activităţile nu au valoarea scontată. Atenţia şi resursele limitate se concentrează pe anumite zone politice.

Scenariul 5: Mult mai mult împreună - statele membre decid să aloce structurilor comune mai multe atribuţii, resurse şi putere decizională. Deciziile se iau mai rapid la nivel european şi sunt implementate mai rapid.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO