Eveniment

Eurostat: Peste un sfert din valoarea nou creată în economia României vine din industrie

Eurostat: Peste un sfert din valoarea nou creată în...

Autor: Iulian Anghel

24.10.2017, 00:06 818
România se află în plutonul statelor din UE în care industria este ramura cu cea mai mare contribuţie a Valorii Adăugate Brute (VAB) în economie.

Potrivit unui raport al Eurostat, cu 25,7% România se nu­mără printre statele din UE în care valoarea adăugată bru­tă (VAB) a industriei în economiei a fost în 2016 de peste 25%.

VAB reprezintă soldul contului de producţie măsurat ca diferenţă dintre valoarea bunurilor şi serviciilor produse (evaluate la preţuri de bază) şi consumul intermediar (evaluat la preţurile cumpărătorului), adică valoarea nou creată în procesul de producţie.

Industria a avut în 2016 cea mai mare cotă din valoarea adă­ugată brută în economie în Irlanda (36,6%), Cehia (32,1%), Slovenia (27,1%), Slovacia (26,9%), Ungaria (26,8%) şi Polonia (26,5%), România (25,7%) şi Germania (25,7%). În 12 state membre ale UE, între care Lituania, Letonia sau Cipru, comerţul, transporturile şi serviciile au reprezentat cea mai mare cotă din valoarea adăugată brută în economie, în vreme ce în alte ţări ca Franţa, Belgia sau Olanda, administraţia publică, apărarea, educaţia şi sănătatea au fost pe primul loc la valoarea adăugată brută în economie.

În România industria face, de ani de zile, peste un sfert din PIB şi are o contribuţie constantă la creşterea economică. Astfel, industria a făcut anul trecut 22,6% din PIB. În primul semestru din acest an industria a avut o creştere de 7,3% semestru la semestru, ceea ce, având în vedere ponderea sa de aproape 23% în PIB, a determinat o contribuţie la creşterea economică de 1,7 puncte procentuale din creşterea de 5,8%. În primele opt luni din an, industria a crescut cu 8% an/an.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO