Eveniment
Execuţia bugetară la patru luni din 2018: Încasările din TVA au crescut cu numai 1% la patru luni. Cheltuielile cu personalul au un plus de 20%
Guvernul trebuie să se încadreze într-un deficit bugetar de 3% din PIB la finalul anului, iar după cum merg lucurile cheltuielile pentru investiţii se vor reduce din nou pentru a se atinge această ţintă. De asemenea, există posibilitatea suspendării plăţilor la Pilonul II de pensii astfel încât contribuţia de 3,75% să se ducă în bugetul public de pensii, ca să-l mai echilibreze.
Ministerul de Finanţe a publicat execuţia bugetului general consolidat pentru primele patru luni ale anului 2018, care în final arată un deficit de 6,05 mld. lei, respectiv 0,65% din PIB.
Guvernul trebuie să se încadreze într-un deficit bugetar de 3% din PIB la finalul anului, iar după cum merg lucurile cheltuielile pentru investiţii se vor reduce din nou pentru a se atinge această ţintă. De asemenea, există posibilitatea suspendării plăţilor la Pilonul II de pensii astfel încât contribuţia de 3,75% să se ducă în bugetul public de pensii, ca să-l mai echilibreze. Economia în T1 a crescut cu numai 4% în condiţiile în care, pentru tot anul, creşterea economică bugetată de guvern este de 5,2%, iar Comisia de Prognoză a dat chiar 6,1% creşterea PIB. Analiştii sunt îngrijoraţi de menţinerea deficitului bugetar în condiţiile unei creşteri a economiei sub prognoze.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 89,6 miliarde lei, au reprezentat 9,6% din PIB, în creştere cu 11,8% faţă de anul trecut. Încasările din contribuţiile de asigurări sociale au crescut cu 33,6%, ca urmare a revoluţiei fiscale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Se dezgheaţă piaţa listărilor la Bursă. Furnizorul de energie Premier Energy şi distribuitorul de combustibil JT Grup Oil caută finanţare de peste 100 mil. euro de la investitorii de pe piaţa de capital
-
România va ajunge la un PIB pe cap de locuitor de 20.000 de dolari în 2024, de 10 ori mai mult decât acum 20 de ani, dar rămâne la distanţă mare în urma Slovaciei sau Cehiei
-
Conferinţa ZF/BT Agro Galaţi. Am ajuns să producem la fel de multe mere ca polonezii la hectar, iar dacă dublăm producţia de grâu şi porumb, ajungem din urmă Italia şi Franţa
-
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
-
Tobias Matter, directorul Centrului R&D Bosch din Cluj: Oferim internship pentru studenţi, dar nu îi recrutăm full-time. Ei întâi trebuie să îşi termine studiile. Centrul de Inginerie Bosch are 1.700 de specialişti cu birouri în Cluj, Bucureşti şi Sibiu.
-
Farmavet, afaceri de 270 mil. lei din medicamente de uz veterinar: „Vrem să extindem capacitatea de producţie“
-
Daniel Donici, Artesana Tecuci: „E foarte bine că există programe care ajută oamenii să se reintegreze pe piaţa muncii. Dar unde găseşti oameni care au lucrat o viaţă în siderurgie să vină să lucreze într-o fabrică de brânzeturi?“
-
Bucureştiul nimănui: toţi vor să fie primari, dar nimeni nu are un program pentru cel mai sufocat oraş din România. Problemele grave ale Bucureştiului, dar despre care niciun candidat nu vorbeşte
-
CEO Strategy, un proiect Ziarul Financiar şi ING Bank. Răzvan Marinescu, CEO, KLG Europe Logistics: Ultimii ani au fost ca un roller coaster continuu în care au apărut diverse scenarii. Sentimentul acum este că nu mai trăim într-o piaţă în care ne calculăm tarifele plecând de la costuri la care mai adăugăm o marjă
-
Bursă. Ediţia a XVI-a Fidelis, cea mai mare de până acum, listată oficial de marţi la Bursa de Valori Bucureşti
-
Pagina verde. Plastic – realităţi şi prejudecăţi. Câte bordeie, atâtea obiceie: „Cred că plasticul nu îl poţi evita în viaţa de zi cu zi, dar măcar poţi încerca să reciclezi o parte din el“
-
Analiză. Pagina verde. Cine sunt cei trei furnizori de echipamente RVM din Sistemul Garanţie-Returnare pe care le vedem în marile reţele de magazine
-
ZF Agropower. Costul coşului de Paşte a crescut cu 10%. Clienţii au găsit o alternativă la tradiţionalul miel întreg: cumpără drob la bucată, pulpă sau cotlet de berbecuţ
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Jean Paul Tucan, JT Grup Oil: Vrem să ne listăm la BVB după o ofertă publică iniţială de majorare a capitalului social. Prospectul, pe masa ASF pentru autorizare
-
Rudolf Vizental, ROCA Investments: Acest proiect de private equity este precum un maraton, totul se acumulează
-
Afaceri de la Zero. Loredana Peptenaru, cu background în turism, a pornit în pandemie Nomad Travel Concept, o agenţie de turism care oferă vacanţe personalizate şi consultanţă şi care a ajuns la sute de clienţi
-
ZF Investiţi în România! Producătorul de lactate Artesana vrea peste 6 mil. euro prin Programul de Tranziţie Justă pentru o fabrică de brânzeturi în judeţul Galaţi
-
S-a terminat cu joburile şi afacerile aşa cum le ştim. Inteligenţa artificială schimbă total business-urile şi produce o revoluţie de care nimeni nu scapă