Joi 12 martie 2015, ora 14.45. „Sunt Ana P. din oraşul Bacău. Fiica mea a terminat Telecomunicaţii la Cluj, iar acum lucrează la IBM. V-am sunat să vă spun că noi suntem exact în situaţia pe care aţi descris-o în articolul «Un milion de softişti salvează România». Să ştiţi că articolul a fost mult discutat în cercurile lor, la serviciu. V-am sunat să vă spun să continuaţi să scrieţi pe această temă. România are o şansă prin IT.“
Mai trebuie să fii plătit ca jurnalist când primeşti astfel de telefoane? Este uimitor cum oamenii rezonează la ceea ce până la urmă nu sunt decât nişte date statistice nici măcar de nivelul 1, ci undeva ascunse în scoarţele Anuarului Statistic de 800 de pagini: că valoarea adăugată din IT&C a depăşit-o pe cea din agricultură şi constrcuţii şi poate fi un motor pentru toată economia.
România pătimeşte astăzi şi orice rază de speranţă care se arată, orice construcţie solidă de care să te poţi agăţa este o cale de urmat pentru cei care încă mai cred în această ţară. Sunt oameni la vârf care dau ca exemplu de realizare cariere ale copiilor lor în străinătate, la Bruxelles, Amsterdam sau aiurea. Alţii, îngrijoraţi, precum doamna Ana P., vor un viitor pentru copiii lor aici şi sprijină entuziast orice idee verificată prin exemplele din apropierea lor.
Valoare adăugată, PIB, productivitate – aparent indicatori seci, însă ce uimire când descriu viaţa de zi cu zi şi când ne arată drumul pentru scoaterea ţării din subdezvoltare.
După 25 de ani România îşi caută încă drumul pentru că nu ştie să se uite acolo unde trebuie: la indicatorii statistici. Ne propunem reforme, an de an vin noi schimbări, noi legi şi noi proiecte de Cod fiscal, civil, comercial sau electoral, spargem calea ferată, spargem companiile din energie, descentralizăm, înfiinţăm Case de Sănătate, Case de Pensii, ANRE-uri, ANCOM-uri sau ASF-uri şi la sfârşit ne întrebăm de ce suntem ultimii în Europa la orice.
De ce? Pentru că nu există control şi evaluarea schimbărilor în funcţie de indicatori. Unde suntem acum, ce ne propunem să schimbăm, cum şi unde vom fi peste o lună, peste un an, peste zece, iar în tot acest timp să verificăm „execuţia“ planului aşa cum orice antreprenor îşi verifică săptămână de săptămână, lună de lună execuţia bugetului.
Pentru că forţa antreprenorilor vine din transformarea ideilor în realitate, exprimată prin indicatori – număr de căni şi pahare produse, kilometri de fibră optică vânduţi, număr de abonaţi noi. Creez, deci exist. Da, dar doar dacă creaţia mea trece testul pieţei. Această lege nu are excepţii.
Sunt oameni pentru care acum supravieţuirea înseamnă doar puterea de a crea şi care îşi găsesc resursele pe amintirea forţei de a crea indiferent în ce condiţii. Sunt oameni pentru care deşi vedeau acut cum lumea lor se prăbuşea în jur, erau în stare să discute ore despre cum poate creşte România cu 5% pe an şi şi să înţeleagă care sunt pârghiile de accelerare, despre planuri de creştere, despre cum se poate aşeza un proiect nou pe piaţă.
Înainte de 1989, pentru marii scriitori ai României, mari regizori, libertatea era smulsă sistemului prin creaţie. Astăzi este la fel, chiar dacă libertatea de a întreprinde după ’89 i-a dus pe unii creatori, care s-au confruntat cu lumea dură a indicatorilor, în situaţii critice.
Contul de profit şi pierdere este nemilos. Este cea mai crudă confruntare cu realitatea a individului creator. Iar în ansamblul activităţilor economice desfăşurate într-o ţară, „descărcarea“ în indicatori macro a deciziilor şi a capacităţii creatoare a indivizilor, a organizaţiilor pe care le fondează, le conduc sau în care activează este testul de performanţă.
De douăzeci de ani, într-un birou luminos, încărcat de flori, un profesionist al informaţiei statistice veghează la publicarea indicatorului care sintetizează tot ceea ce produce anual această ţară: PIB. Este unul dintre acei oameni prea puţin cunoscuţi de opinia publică, dar pentru care profesia este totul.
Câtă creativitate, cât calcul este aici? De ce suntem după 25 de ani la doar plus 30% PIB în termeni reali faţă de 1990? Care sunt sectoarele cu mare valoare adăugată care trebuie sprijinite pentru a da o şansă acestei ţări? A invitat-o vreodată vreun premier al acestei ţări pe d-na Adriana Ciuchea, director general al Direcţiei de Conturi Naţionale şi Sinteze Macroeconomice, omul care măsoară ceea ce este în stare să pună pe masă această ţară pentru cetăţenii ei, să îi explice ce trebuie să facă astfel încât România să intre pe un drum al creşterii economice accelerate? Nu.
Cifrele însă vorbesc. Îşi fac loc şi ne trasează calea, dacă suntem atenţi la ele. Iar oamenii ştiu ce este de făcut încă înainte ca Statistica să le arate. Ei singuri ştiu ce să aleagă. Ştiu care sunt adevărul, calea şi viaţa. Aşa cum a ştiu fiica d-nei Ana P. din oraşul Bacău, care a pariat pe IT şi a câştigat.
