Eveniment

Finantele intarzie adoptarea noii legislatii TVA, iar contabilii intra in criza de timp

Finantele intarzie adoptarea noii legislatii TVA, iar contabilii intra in criza de timp
31.08.2009, 19:31 109

Romania trebuie sa transpuna in legislatia nationala modificarea unor directive europene in materie de TVA de la 1 ianuarie 2010, asa-numitul „pachet de TVA", insa cadrul legal este inca „in lucru" la Ministerul Finantelor.

Cu cat Finantele intarzie adoptarea noilor reglementari, firmelor le ramane tot mai putin timp sa-si planifice resursele si sa ia masurile necesare in scopul reconfigurarii sistemelor interne de raportare a operatiunilor si pentru a asigura o imagine clara si corecta a raportarilor fiscale obligatorii catre stat.

„Scopul principal al modificarilor mentionate vizeaza determinarea locului impozitarii din punct de vedere al TVA pentru prestarile de servicii internationale urmarindu-se in principal ca serviciile sa fie impozitate in tara unde se realizeaza consumul acestora de catre beneficiari", a explicat pentru ZF Adina Vizoli, manager in cadrul NNDKP Consultanta Fiscala.

In linii mari, prestarile de servicii internationale catre alte companii vor fi supuse TVA in tara beneficiarului, in timp ce prestarile de servicii catre persoane fizice vor fi supuse TVA in continuare in tara prestatorului. Totodata, sunt reglementate o serie de exceptii pentru anumite categorii de servicii cu scopul de a fi impozitate in tara unde se realizeaza consumul, a mai spus Vizoli.

Indiferent daca guvernantii isi doresc sau nu sa modifice legea fiscala in an electoral si sa starneasca, ca de fiecare data, dezbateri contradictorii pe marginea modificarilor, de data aceasta se pare ca nu au de ales. „Ramane de vazut insa cand vor da politicienii unda verde publicarii noului pachet de TVA pentru ca acest lucru va avea efecte semnificative asupra planificarii resurselor pe care agentii economici care vor fi afectati de noile modificari in materie de TVA vor trebui sa le planifice si utilizeze pentru adaptarea la noile cerinte legislative".

Daca la prima vedere schimbarile poate nu par semnificative referindu-se doar la servicii, obligatiile administrative de raportare vor creste prin introducerea declaratiei recapitulative pentru raportarea tuturor serviciilor primite sau prestate in cadrul Comunitatii Europene, care vor fi denumite servicii intracomunitare.

Vizoli a explicat ca vor fi obligate la completarea declaratiei recapitulative si companiile neplatitoare de TVA daca vor beneficia de serviciile pentru care exista obligatia depunerii declaratiei recapitulative, ceea ce va da nastere la obligatii suplimentare de inregistrare in scopuri de TVA. Mai mult, incepand cu 1 ianuarie 2010, declaratiile recapitulative se vor depune lunar, inclusiv pentru livrari si achizitii intracomunitare de bunuri, spre deosebire de prezent, cand ele se depun trimestrial. In ce masura factorii de decizie vor tine cont de perioada de care orice contribuabil are nevoie pentru a se adapta noilor schimbari obligatorii, ramane de vazut.

„Este foarte posibil insa sa asistam din nou, ca si in alte randuri, la o publicare a noii legi in ultima perioada a anului fiscal, ceea ce va conduce, cel putin in unele cazuri, la o imposibilitate a agentilor economici de a gasi metodele necesare adaptarii in termenul cerut."

Ce modificari apar

  • Cererile de rambursare a TVA se depun in tara unde solicitantul este stabilit, iar transmiterea cererilor in alt stat membru va fi realizata printr-un portal electronic
  • Declaratiile recapitulative se vor depune lunar, inclusiv pentru livrari si achizitii intracomunitare de bunuri, si nu trimestrial
  • Nu va fi necesara deplasarea companiei in fiecare stat membru din care a facut cumparari pentru a solicita rambursarea TVA
  • Vor fi prevazute termene stricte de analizare a cererilor si furnizare a raspunsurilor cu privire la aprobarea sau respingerea rambursarilor de catre autoritatile fiscale
  • Contribuabilii vor fi indreptatiti la primirea de penalitati de intarzire pentru sumele reprezentand TVA virate cu intarziere de autoritatile fiscale din alte state membre

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO