Firea, după ce a fost huiduită: Aparatul soroşist a încercat compromiterea evenimentului

11 iun 2018 Autor: Mihaela Gidei

Primarul General, Gabriela Firea, a spus, după ce a fost huiduită luni seară pe Arena Naţională la evenimentul dedicat Simonei Halep, că încă de dimineaţă s-a încercat compromiterea acţiunii de ceea ce numeşte „aparatul soroşist”.

„Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, spune o vorba veche din popor! În mai puţin de 24 de ore, Primăria Capitalei a organizat un eveniment de ţinută, pe Arena Naţională, în cadrul căruia marea noastră campioană Simona Halep să poată prezenţa fanilor trofeul. A fost o mobilizare uriaşă! S-a lucrat frenetic minut de minut. De dimineaţă, însă, aparatul sorosist de propagandă, prin organele sale tributare de presă, a demarat acţiunea: compromiterea evenimentului. Cu tot felul de ştiri false şi comentarii răutăcioase. Nu a contat că umbresc momentul unic pentru Simona Halep. Nu a contat că, seara, martori au fost şi copii, la un festival al urii şi dezbinării. Când am declarat-o Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti, mulţi au strâmbat din nas. Şi au comentat negativ. Acum, dacă nu o primeam aşa cum merită, ar fi spus că sunt arogantă şi că nu îmi fac datoria de primar general. În toate capitalele civilizate ale lumii, marii campioni sunt întâmpinaţi cu entuziasm de cetăţeni şi sunt recompensaţi prin intermediul autorităţilor de la acel moment: ministru, primar, preşedinte de federaţie etc.”, a scris primarul General pe Facebook.

Metoda inedită de a-ţi ascunde identitatea. Cum a venit o femeie să-şi ridice marele premiu câştigat la loto de frică să nu afle lumea cine este

Povestea românului milionar în dolari la 19 ani, care te lasă fără cuvinte: La 11 ani, avea deja primul job plătit, iar acum numără printre clienţii săi pe Selena Gomez şi Justin Bieber

Gabriela Firea a mai subliniat, în aceeaşi postare, că ar fi existat persoane nemulţumite indiferent de demersurile pe care le-ar fi făcut sau nu în ceea ce o priveşte pe Simona Halep.

„Nu există o altă cale civilizată prin care să ne arătăm respectul faţă de valorile noastre. Repet, dacă nu organizăm nimic şi nu ofeream Cheia Oraşului într-un cadru festiv, aveam să fiu certată că sunt nepăsătoare. Dacă mi-am făcut datoria de român şi primar, nici aşa nu a fost bine... pentru unii. Echipe de cetăţeni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep. De dragul ei şi din respect pentru performanţă să uriaşă, puteau lăsa o jumătate de ora ura la poarta Arenei Naţionale. Acolo este despre sport, respect, valori, performanţă. Nu despre câţi bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transformă Bucureştiul într-un oraş sub asediu. Slavă Domnului că cei mai mulţi sunt oameni civilizaţi, democraţi, cu respectul fiecăruia de a avea dreptul să nu fie de acord cu celălalt. În rest, şi mâine este o zi! Şi mâine e o zi de muncă! Şi mâine ne vom bucura că apare soarele, că suntem sănătoşi, că putem avea credinţă şi că putem ierta. Ai câştigat, continuă! Ai pierdut, continuă!”, a mai spus Gabriela Firea.

 
Cuvinte cheie:
SIMONA HALEP
, GABRIELA FIREA
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide