Eveniment

Firmele private din top 20 angajatori dau afara 18.500 de oameni. Doar retailerii mai fac angajari in masa in acest an

Firmele private din top 20 angajatori dau afara 18.500 de oameni. Doar retailerii mai fac angajari in masa in acest an
01.02.2009, 20:14 89

Metro, Rewe si Carrefour au in plan aproximativ 5.000 de recrutari in acest an, pe fondul planurilor de expansiune, fiind singurii angajatori din top 20 care mai fac recrutari de masa.

Reteaua de hipermarketuri Real Romania, parte a grupului german Metro, va ajunge la 9.500 - 10.000 de angajati, potrivit planurilor de expansiune, ceea ce ar reprezenta un plus de aproape 2.000 de oameni fata de nivelul din 2008 si ar putea duce numarul total al angajatilor grupului la 16.400.
Retailerii s-au numarat in ultimii ani printre angajatorii-vedeta ai economiei, alaturi de banci si centrele de servicii. Grupul Rewe ar putea avea la sfarsitul anului cu aproape 1.200 de oameni mai mult, in conditiile in care sunt previzionate angajari ferme in doua din cele trei retele de magazine - Billa (400) si Penny (600). "La sfarsitul anului 2008, Selgros Cash & Carry avea 5.320 de angajati. Referitor la numarul angajatilor in anul 2009, acesta depinde de numarul de magazine pe care le vom deschide in acest an", explica reprezentantii companiei.
Grupul Carrefour a incheiat 2008 cu 10.500 de angajati pe piata locala, urmand sa mai faca in acest an inca 1.800 de angajari.
De cealalta parte, Automobile Dacia ar putea renunta in primavara la 3-4.000 de angajati, care lucreaza intr-un schimb de productie, in cazul in care criza industriei de automobile nu se va diminua. De asemenea, constructorul auto nu va mai reinnoi 300 de contracte de munca temporare care au expirat in ianuarie.
Un plan consistent de reducere de personal are si combinatul siderurgic ArcelorMittal Galati, care a lansat un plan de plecari voluntare, in care s-au inscris 1.700 de salariati si au plecat 500 pana in prezent.
Reducerea productiei si a numarului de angajati in cadrul unor "giganti" ca Dacia sau Mittal ar putea antrena disponibilizari in cascada la firme mai mici cu care acestia au contracte. Angajatorii din intreaga tara au anuntat ca vor face 57.700 de disponibilizari pana in martie, potrivit datelor centralizate de Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca.
Primii 20 de angajatori concentreaza astfel 6,5% din totalul salariatilor din economie, care ajunsese in luna noiembrie a anului trecut la aproximativ 4,8 milioane.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO