Eveniment

Florian Bodog, Ministrul Sănătăţii: Încercăm să readucem pe piaţă medicamentele care au ieşit dar cu costuri mai mari!

Florian Bodog, Ministrul Sănătăţii: Încercăm să...

Autor: Mirabela Tiron

25.04.2017, 15:55 234

“Încercăm să readucem medicamentele care au ieşit de pe piaţă (în urma renunţării la autorizaţia de punere pe piaţă-n.red) dar cu costuri mai mari. Trebuie să facem un echilibru la preţul medicamentelor, să avem o politică de preţ atractivă”, a declarat Florian Bodog, Ministrul Sănătăţi, în cadrul evenimentului  International Health Forum, cel mai mare eveniment al industriei de medicamente generice, organizat de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

În ultimii doi ani au ieşit de pe piaţă 2.000 de medicamente generice, potrivit datelor de la APMGR. România are cel mai mic preţ la medicamente dintr-un panel de 12 state europene. În acest context, deţinătorii de autorizaţii de punere în piaţă a unor produse renunţă la autorizaţiile pentru anumite medicamente pe motive comerciale.

Mai mult, unele medicamente ajung să fie trimise înapoi în Occident, prin export paralel, ceea ce aduce câştiguri semnificative distribuitorilor, ce le vând la preţuri şi de trei ori mai mari. Doar în ultima lună au fost făcute notificări pentru 3.900 de vaccinuri Priorix (ROR) la Agenţia Naţională a Medicamentului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO