Eveniment

Fost primar din Eforie, găsit mort într-un hotel din Capitală

Fost primar din Eforie, găsit mort într-un hotel din...

Autor: Departamentul Social

07.06.2017, 14:46 10238

Ovidiu Brăiloiu, fost primar al oraşului Eforie, a fost găsit mort, miercuri, într-o cameră a hotelului Ambasador din Capitală, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei pentru MEDIAFAX. 

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au precizat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că fostul edil al oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a fost găsit decedat miercuri, acesta fiind cazat la Hotelul Ambasador din Bucureşti.

În cauză a fost deschis dosar de moarte suspectă.

Miercuri, în jurul orei 11.00, colegii fostului primar au observat că acesta nu a coborât să ia micul-dejun şi au chemat recepţia hotelului pentru a deschide uşa camerei unde era cazat Ovidiu Brăiloiu, găsindu-l pe acesta decedat.

Ovidiu Brăiloiu a avut trei mandate ca primar al oraşului Eforie, între anii 2004 - 2016.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO