Eveniment

Fosta soţie a lui Liviu Dragnea a scăpat de proces

Fosta soţie a lui Liviu Dragnea a scăpat de proces

Autor: Firuta Flutur, Mediafax

21.06.2018, 18:13 703

Magistraţii instanţei supreme au constatat, joi, încetarea procesului penal în cazul fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodan. Decizia nu este definitivă.

Instanţa supremă a dispus ca Bombonica Prodan să plătească o amendă de 1.000 de lei.

Fosta şefă a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, a fost condamnată la 3 ani şi 7 luni de închisoare cu executare în timp ce fostul director executiv al Direcţiei, Rodica Milos, a fost condamnată tot la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare.

În aceeaşi cauză, fostul director executiv adjunct DGASPC Teleorman, Olguţa Şefu, a fost condamnată la trei ani închisoare cu suspendare, iar Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Valentina Marica a fost condamnată la 3 ani cu suspendare, Claudiu Balaban a fost condamnat tot la 3 ani de închisoare cu ani suspendare. Nicuşor Gheorghe a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Adriana Botorogeanu a fost condamnată şi ea la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Anisa Niculina Stoica a fost condamnată la un de închisoare cu suspendare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO