Eveniment

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, ar fi plecat în Madagascar, unde a cerut azil politic

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, ar fi plecat...

Autor: Andreea Tobias, Mediafax

30.12.2017, 17:09 432

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, ar fi plecat în Madagascar, unde a cerut azil politic. Aflat sub control judiciar, fostul edil nu s-a mai prezentat pentru a semna în graficul de prezenţă.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei, sâmbătă în jurul orei 12.00, poliţiştii din Biroul Supravegherii Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat aflat în control judiciar, în baza unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu s-a prezentat pentru a semna în graficul de prezenţă.

”După verificările efectuate, cel în cauză a informat ofiţerul de caz că se afla pe teritoriul statului Madagascar unde face demersuri pentru a obţine azil politic. Conform procedurii, poliţiştii constănţeni au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Menţionăm că măsura privind controlul judiciar nu prevedea interdicţia de a părăsi ţara”, arată Poliţia.

Pe toată perioada existenţei măsurii preventive a controlului judiciar, poliţiştii nu au constatat încălcări ale obligaţiilor impuse.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, plasat sub control judiciar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO