Eveniment

Gabriela Firea, primarul Capitalei: Intenţionez să creez noi centrale electrice de termoficare ca să scăpăm de captivitatea ELCEN

Gabriela Firea, primarul Capitalei: Intenţionez să...

Autor: Mediafax

28.09.2016, 14:56 238

,,Am început deja discuţiile, iar în perioada următoare le vom intensifica în ceea ce priveşte crearea de CET-uri proprii şi de centrale de cogenerare, pentru a ieşi din captivitatea în care ne aflam în acest moment şi ca o sursă prin care agentul termic să ajungă mult mai direct şi pe o distanţă mult mai scurtă la cetăţeni. Şi nu s-ar mai pune problena ca cineva să ne ameninţe tot timpul ori că se taie gazul, ori că se taie curentul, ori că se taie agentul termic", a declarat Gabriela Firea.

De asemenea, primarul general al Bucureştiului a mai spus că a solicitat europarlamentarului Corina Creţu să sprijine iniţiativa municipalităţii de a cere dublarea fondurilor europene alocate Capitalei pentru modernizarea sistemului de termoficare.

,,Am înaintat doamnei Corina Creţu o altă solicitare, o altă rugăminte, ca Bucureştiul să primească o sumă comparativă cu cele 187 de milioane de euro, alocate deja pentru redimensionarea şi modernizarea a 500 de kilometri de reţea de termoficare primară, ca prin POIM, Programul Mari Proiecte să primim fonduri pentru modernizarea a încă 500 de kilometri de reţea", a spus edilul.

Astfel, dacă ar fi acordată şi această sumă, în viitor ar urma să fie modernizate aproximativ 1.000 de kilometri de conducte din reţeaua publică de termoficare a Bucureştiului, conform proiectelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO