Eveniment

Gândul: Referendumul pentru Legea Capitalei nu se mai ţine

Gândul: Referendumul pentru Legea Capitalei nu se mai ţine

Autor: Maria MANOLIU

10.06.2011, 13:43 334

Referendumul pentru Legea Capitalei ar putea fi abandonat, auanunţat, pentru Gândul, surse de la întâlnirea dintre Traian Băsescu şiprimarii de sector. Preşedintele le-a cerut primariulor să renunţela referendum şi aceştia au fost de acord de principiu, o deciziefinală urmând să se ia în această seară, au precizat surselecitate.

"Vreau să văd care-i finalitatea lui. Nu trebuie descreditatăidea de referendum, asta este foarte important" a declarat vineri,preşedintele României, Traian Băsescu la intrarea în PrimăriaCapitalei. Potrivit biroului de presă al Primăriei Capitalei,preşedintele Traian Băsescu a solicitat o întâlnire informală cuprimarul general Sorin Oprescu, primarii din cele şase sectoare alBucureştiului şi liderii de grup ai partidelor politicereprezentate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Preşedintele a fost întâmpinat de prefectul Capitalei, MihaiAtănăsoaei, viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu,preşedintele de şedinţe al CGMB, Călin Murg, venit cu un jeep cugirofar însoţit de o maşină a Poliţiei.

După aproximativ o oră, timp în care a fost interzis accesul înincinta Primăriei Capitalei, preşedintele Traian Băsescu a plecatfără să facă nici o declaraţie. Citiţi mai multe pe www.gandul.info.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO