Eveniment

Gradul de ocupare in hotelurile de la munte, minus 40%

Gradul de ocupare in hotelurile de la munte, minus 40%

Multe din pensiunile de pe Valea Prahovei au fost inchise, iar in hoteluri gradul de ocupare nu trece de 30%

25.06.2009, 00:00 929
Gradul de ocupare al hotelurilor de la munte a scazut in primele sase luni din acest an, din cauza crizei financiare, la jumatate comparativ cu perioada similara din 2008, iar in aceste conditii hotelierii spun ca nu mai reusesc sa isi acopere cheltuielile.
„Gragul de ocupare a scazut cu circa 40 de puncte procentuale in acest an. Daca in luna iunie a anului trecut aveam un grad de ocupare de 65%, acum acesta a coborat la 25%", a declarat Romeo Almasan, directorul hotelului Belvedere din Predeal, care il are drept coproprietar pe Anghel Iordanescu, fost selectioner al echipei nationale de fotbal a Romaniei.
Almasan spune ca din cauza crizei economice mai multe pensiuni din Predeal au fost nevoite sa se inchida. In plus, numarul turistilor din statiune este la jumatate comparativ cu anul trecut.
„Suntem pe linia de supravietuire in acest moment. Obiectivul nostru pentru acest an este sa ne mentinem pe piata", a afirmat Almasan. El a adaugat ca cea mai mare scadere nu este cea a numarului de turisti, ci a numarului de conferinte si team-building-uri organizate in hoteluri. „Daca anul trecut aveam circa trei evenimente in fiecare weekend, acum abia mai avem doua pe luna", a precizat directorul hotelului Belvedere.
Si Liviu Cocos, proprietarul complexului Paraul Rece din Predeal, se plange ca lucrurile merg mult mai rau ca anul trecut. „Avem un grad de ocupare de
25-30%, si aproape ca nu se mai acopera cheltuielile", a spus Cocos. El a adaugat ca cea mai mare scadere e pe segmentul evenimentelor organizate de companii.
Si in cazul hotelului Sinaia din statiunea cu acelasi nume scaderea gradului de ocupare in luna iunie este de aproape 25%. „Cel mai mult a scazut numarul romanilor, dar si turistii straini sunt mai putini. Cea mai mare scadere la turistii straini este in cazul spaniolilor", spune Sanda Dodrea, directorul agentiei de turism a hotelului Sinaia. Ea a adaugat ca tarifele au ramas la nivelul anului trecut, iar hotelul incearca sa atraga clientii cu diverse tipuri de oferte speciale. „Cea mai mare scadere o inregistram la conferinte, al caror numar s-a redus la jumatate", a mai spus Dordea.
Desi a redus tarifele cu 40% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, activitatea hotelului Silva din Busteni a scazut drastic in acest an. Gradul mediu de ocupare a scazut la jumatate, de la 60% anul trecut la 30% in acest an. „Conferintele sunt la pamant. Speram sa depasim momentul acesta fara sa ne sufocam", a spus Marius Seceleanu, directorul de marketing al hotelului Silva.
Peste 20 de hoteluri de 4 si 5 stele, in constructie
  • Un numar de 22 de hoteluri de 4 si 5 stele se afla in constructie in Romania, majoritatea proiectelor fiind in Bucuresti, Bihor, Cluj si Prahova, potrivit unui studiu al firmei de monitorizare a pietei constructiilor IBC Focus.
  • „Judetele Bihor, Cluj si Prahova se lupta fiecare pe picior de egalitate cu Bucurestiul la numarul de proiecte de lux in 2009. Astfel in aceste patru unitati se concentreaza peste 50% din santierele active hoteliere de 4 si 5 stele (...), avand fiecare cate trei proiecte", se arata in Raportul Hotelurilor de Lux.
  • Cele patru judete sunt urmate de Brasov si Timis (cate doua hoteluri), Neamt, Alba, Iasi, Bacau, Constanta si Dolj (cate un hotel).
  • Potrivit studiului, cea mai mare investitie anuntata este hotelul de cinci stele Grand Hotel din Cluj-Napoca, de 40 mil. euro. Beneficiarul este un investitor italian, Antonio Batani, care conduce lantul hotelier Select Hotel Group.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO