Eveniment

Guvernul a modificat legea parteneriatului public-privat

Guvernul a modificat legea parteneriatului  public-privat
15.12.2017, 00:00 268

Guvernul a modificat prin ordonanţă legea privind parteneriatul public-privat, oferind mai multă libertate partenerului public în finanţarea contractelor. 

Potrivit guvernului, noile norme reglementează etapele/competenţele de aprobare în evaluarea proiectului, din punctul de vedere al clasificării acestuia în sectorul administraţiei publice (on budget). În cazul în care, anterior momentului semnării contractului, din analiza acestuia reiese că proiectul ar urma să fie clasificat on budget, proiectele administraţiei publice centrale vor putea fi implementate doar după aprobarea de către guvern, prin memorandum.

În cazul proiectelor de interes local, acestea se aprobă de către Comisia de autorizare a contractelor de parteneriat public-privat la nivel local. Această comisie se va înfiinţa ulterior prin hotarâre de guvern.

Potrivit ordonanţei citate, se introduce în lege conceptul Value for Money, care reflectă diferenţierea în estimarea costurilor pe întreaga durată a proiectului, ajustată cu valoarea riscurilor, în scenariile realizării prin metoda tradiţională (achiziţie publică) şi prin parteneriat public-privat. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO