Eveniment

Guvernul României ia în calcul acordarea unui ajutor financiar nerambursabil de 100 mil. euro Republicii Moldova

Guvernul României ia în calcul acordarea unui ajutor...

Autor: Gabriel Pecheanu

23.08.2016, 22:16 3988

Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri se află încheierea Programului de cooperare pe anul 2016 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, având la bază acordul care prevede asistenţă tehnică şi financiară, mai exact acordarea unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro Republicii Moldova.

Acordul a fost semnat la Bucureşti, la 27 aprilie 2010 şi cuprinde protocoale adiţionale.

În august 2015, premierul de atunci, Victor Ponta, a anunţat că România va acorda Republicii Moldova un ajutor nerambursabil de 100 de milioane euro, banii urmând să fie folosiţi pentru continuarea proiectelor de interconectare energetică, a infrastructurii de transport, dar şi pentru extinderea SMURD şi modernizarea unor puncte de trecere a frontierei comune.

Tot în şedinţa de miercuri, Guvernul va discuta un proiect de hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi va aproba Strategia de dezvoltare a Deltei Dunării.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO