Eveniment

Guvernul trimite Romavia în insolvenţă, după ce a lăsat compania să cheltuiască degeaba milioane de lei

Plă­ţile restante ale Romavia însumau, în de­cem­brie anul trecut, aproape 40 mil. lei

Plă­ţile restante ale Romavia însumau, în de­cem­brie anul trecut, aproape 40 mil. lei

Autor: Thomas Dinca

28.05.2014, 00:04 622

Romavia a fost înfiinţată în 1991 în coordonarea Ministerului Apărării, pentru transport aerian de călători, marfă şi poştă, în trafic intern şi internaţional, precum şi pentru deplasările demnitarilor.

În timp, însă, activitatea de zboruri comerciale şi speciale a companiei a fost diminuată prin suspendarea certificatului de operator aerian de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, din cauza lipsei banilor pentru închirierea de aeronave, ceea ce a amplificat reducerea veniturilor. Astfel, Romavia nu a mai avut o poziţie strategică la nivel naţional, prin faptul că nu a mai deţinut exclusivitatea în organizarea, pregătirea şi efectuarea zborurilor speciale.

La restrângerea activităţii de transport aeronautic s-au adăugat, conform unui raport al Curţii de Conturi prezentat în presă anul trecut, cheltuieli nejustificate din punct de vedere economic, prin supradimensionarea departamentelor cu angajaţi, efect al reîncadrării unor pensionari deşi veniturile nu erau suficiente nici pentru plata angajaţilor, şi acordarea de prime deşi activitatea era redusă. Aceasta în condiţiile în care, potrivit raportului, cheltuielile companiei erau acoperite doar în proporţie de 12,5% din veniturile proprii, diferenţa reprezentând subvenţii de la buget.

În decembrie 2011, datoriile Romavia se ridicau la 57,9 milioane lei (13,6 milioane euro), din care 2,8 milioane lei datorii la buget, 35,4 milioane lei datorii către instituţii de credit şi 19,6 milioane lei datorii către terţi.

Conform legii, bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei este aprobat de Guvern, cu avizul ministerelor Finanţelor şi Muncii.

Pe acest fond şi constatând acum că plăţile restante ale companiei însumează, în decembrie anul trecut, aproape 40 milioane lei, Guvernul va declanşa procedura de insolvenţă pentru Romavia, în trimestrul III al acestui an, relevă un document oficial.

"Pentru Compania Română de Aviaţie Romavia, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, care la 31 decembrie 2013 înregistra plăţi restante în sumă de 37,9 milioane lei, se va declanşa procedura de insolvenţă în trimestrul III, având în vedere aprobarea de către Parlament a Legii privind Codul insolvenţei, lege care cuprinde şi reglementări privind aplicabilitatea procedurilor insolvenţei în cazul regiilor autonome", se arată în documentul redactat în urmă cu o săptămână.

Intrarea Romavia în insolvenţă a fost pregătită de Guvern încă de la începutul acestui an şi asumată ca atare, în luna februarie, în proiectul scrisorii de intenţie pregătită să fie înmânată Fondului Monetar Internaţional (FMI). La acel moment, conform scrisorii prezentate atunci de MEDIAFAX, Guvernul s-a angajat ca trei companii să fie trecute în insolvenţă "sau lichidare", pe această listă fiind incluse atunci Intervenţii Feroviare, Romavia şi Servicii Energetice Oltenia.

Angajamentul a fost asumat după ce Executivul aprobase noul Cod al insolvenţei, stabilind că în insolvenţă pot intra şi regiile autonome, nu doar firmele private.

Compania Romavia are statut de regie autonomă.

Din cauza unor alte prevederi, Curtea Constituţională a decis că acest Cod este neconstituţional şi a obligat Guvernul să refacă proiectul. Documentul a fost modificat, fiind însă păstrată prevederea care permite insolvenţa regiilor autonome, şi urmează să fie promulgat de preşedintele Traian Băsescu.

Această întârziere în promulgarea noului Cod al insolvenţei a amânat însă şi intrarea Romavia în insolvenţă, iar Guvernul a înlocuit-o pe lista companiilor care vor intra în insolvenţă, transmisă FMI.

În contextul în care Curtea Constituţională a respins, săptămâna trecută, o nouă contestaţie la Codul insolvenţei şi a decis că proiectul poate fi promulgat, Guvernul a pregătit intrarea în insolvenţă a Romavia pentru trimestrul III al anului.

Un studiu al Băncii Mondiale, prezentat de MEDIAFAX în octombrie 2011, releva că un sfert din cele 154 companii de stat monitorizate de Guvern şi FMI au acumulat pierderi care ajung şi la sute de mii lei/angajat şi doar 14 dintre unităţile de stat au avut profit peste media sectorului privat, societăţi pentru care Guvernul a amânat mulţi ani restructurarea şi le-a susţinut puternic cu subvenţii.

Pe lista acestor companii cu pierderi importante a fost inclusă şi Romavia, cu o pierdere calculată la 144.000 lei/angajat, fiind prezentată ca aflându-se în stare de faliment, dar considerată deocamdată drept viabilă.

Cu doar două luni înainte de prezentarea acestui studiu, Guvernul alocase Ministerului Apărării, prin rectificare bugetară, 12 milioane lei pentru achitarea obligaţiilor companiei Romavia.

Ca urmare a disputelor politice, România nu mai are în acest moment nicio aeronavă oficială. Vechiul avion al Romavia, Boeing-ul 707-3K1C Carpaţi, cunoscut drept Air Force One al României, folosit, începând din perioada regimului Nicolae Ceauşescu, de către toţi preşedinţii ţării, a fost vândut în 2012 pentru 2 milioane de euro. La momentul vânzării, aeronava Carpaţi avea interdicţie de aterizare pe aeroporturile europene din cauza nivelului de zgomot care depăşea limitele admise în UE. Pentru zborurile preşedintelui, era însă obţinută o derogare.

În noiembrie 2010, Preşedinţia a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că nu a renunţat la serviciile Romavia, dar că, din cauza situaţiei financiare dificile a companiei, aceasta a a anunţat că nu mai poate asigura deplasările externe ale şefului statului, astfel că a fost încheiat un contract cu Tarom.

Pe fondul discuţiilor politice dintre Guvern şi Preşedinţie legate de costuri, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu va mai utiliza aeronava pusă la dispoziţie de Tarom pentru vizitele sale externe şi că, atunci când va avea nevoie de un avion, va închiria în regim charter de la o companie străină, iar premierul Victor Ponta a folosit în unele deplasări curse de linie sau aeronava militară Spartan.

În programul noului Guvern, redactat în luna martie după ieşirea PNL de la guvernare, un obiectiv prezentat este "clarificarea situaţiei Regiei Autonome Compania Română de Aviaţie Romavia".

Acelaşi obiectiv era prezentat şi în programul Guvernului USL din decembrie 2012, fără un rezultat până în prezent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO