Eveniment

Guvernul vrea să măsoare câtă apă mai are România în subteran

Autor: Mediafax

11.12.2012, 00:00 88

Guvernul vrea să evalueze, între 2013 şi 2016, rezervele geologice de ape subterane din toată ţara. Guvernul intenţionează să deruleze în perioada 2013-2016 un program la nivel naţional de cercetare geologică a resurselor de ape subterane potabile şi industriale, cu scopul utilizării "raţionale" a zăcămintelor.

"Prezentul program vizează apele subterane potabile şi industriale pentru activităţile de prospecţiune, explorare, determinare şi evidenţă a resurselor", se arată în anexa unui proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Economiei. Toate informaţiile care vor fi obţinute în urma acestor cercetări vor fi puse la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, care va scoate perimetrele în care vor fi identificate resursele la licitaţie în vederea concesionării.

"Se are în vedere punerea în valoare prin lucrările de cercetare a noi perimetre cu resurse potenţial valorificabil susţinând activitatea orientată spre folosirea raţională a resurselor minerale regenerabile şi economisirea celor neregenerabile", potrivit anexei. Finanţarea programului de cercetare geologică va fi asigurată atât de companiile care activează în acest sector, cât şi de la bugetul de stat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO