Eveniment

Hotelul Lido, inchis in asteptarea noilor proprietari

Hotelul Lido, inchis in asteptarea noilor proprietari

Hotelul a fost evaluat in 2007 la 15-20 mil. euro

20.02.2009, 00:00 528
Hotelul Lido din centrul Capitalei, clasat la patru stele, a fost inchis "pentru renovari", potrivit informatiilor publicate pe site-urile de rezervari on-line ale agentiilor de turism.
Un fost angajat al unitatii hoteliere a declarat pentru ZF ca a fost incetata orice activitate, 60 de persoane fiind disponibilizate, iar 40 de angajati, externalizati. "Inalta Curte de Casatie si Justitie a dat castig de cauza, printr-o decizie definitiva si irevocabila, familiei Angelescu, care dupa 14 ani a castigat dreptul de a executa activul. Acum sunt asteptati noii proprietari, care probabil vor sa il vanda, dar din cauza acestei crize financiare nu gasesc cumparator", a declarat sursa citata. Oficialii Lido nu au putut fi contactati pentru detalii suplimentare.
Situatia juridica a Hotelului Lido a fost incerta in ultimii ani, unitatea fiind implicata in mai multe procese.
Complexul Lido, care cuprinde atat unitatea hoteliera cu acelasi nume, cat si Casa Lido, era in proprietatea companiei hoteliere Intercontinental Romania, unul dintre cei mai importanti actionari fiind George Paunescu. In 2007, familia Angelescu a castigat dreptul de retrocedare a imobilului, dar compania care opera la acea data hotelul a obtinut o amanare de executare de un an. Decizia nu s-a mai prelungit, iar acum unitatea are un alt proprietar.
Anul trecut, compania Nova Trade, controlata de omul de afaceri Dan Adamescu, a derulat in perioada 26 august - 15 septembrie o oferta publica de cumparare a 93,38% din actiunile firmei Lido Bucuresti, pentru suma de 19,65 milioane de lei (circa 6 mil. euro). Ulterior, nu au mai fost facute publice alte intentii referitor la hotelul Lido, care are 116 camere si a fost evaluat in 2007 la 15-20 mil euro, potrivit unor surse din piata hoteliera.
In prezent, oferta de spatii hoteliere din Bucuresti totalizeaza circa 10.300 de camere, distribuite in 118 hoteluri de la 1 la 5 stele.
 
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO