Eveniment

Imagine şocantă cu mâna unui medic după intervenţii de 12 ore: Sunt 30 de grade în blocul operator

Imagine şocantă cu mâna unui medic după intervenţii...

Autor: Departamentul Corespondenţi

16.09.2017, 15:16 483

Medicul Horia Feier, chirurg la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că fotografia mâinii sale drepte a fost realizată după o zi în care a operat de la ora 10 dimineaţa la ora 10 seara, la temperaturi care depăşesc 30 de grade. Clima din blocul operator este de aceeaşi vârstă cu Institutul şi s-a defectat.

„Noi avem o climă din 1996, de când s-a înfiinţat Institutul, o climă care a fost foarte bună, dovadă că a şi rezistat aproape 20 de ani. Încă de vara trecută, ea începea să nu mai aibă capacitatea de a răci. Vara aceasta, fiind o vară lungă, s-a defectat de tot. În sală este cald, mai ales după-amiaza când se încing pereţii, sunt 29 de grade în aer şi sub lampa scialitică sunt 32-33 de grade. Noi avem două rânduri de halate, mască, bască, două rânduri de mănuşi şi sub halate cine ştie câte grade sunt. Mâna mea arată ca murată după atâtea ore în sala de operaţii, timp în care am rezolvat trei cazuri”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, doctorul Feier.

Potrivit acestuia, problema este cunoscută de conducerea Institutului de Boli Cardiovasculare, iar o firmă care realizează reparaţiile a emis un deviz de lucrări.

„Firma care a instalat clima a venit şi a făcut un deviz de materiale necesare şi de cheltuieli. Am înţeles că ar fi în jur de 26.000 de euro devizul de reparaţii. Domnul manager a spus că a înaintat devizul Ministerului Sănătăţii şi de atunci nu mai ştim nimic”, a mai spus chirurgul.

Întrebat care este temperatura optimă la care se pot realiza intervenţii chirurgicale, medicul Horia Feier a spus că „în mod normal, operaţiile se fac la 18 grade, până la maxim 23 de grade”.

Imaginea postată de chirurgul din Timişoara a fost distribuită de aproape 700 de internauţi în circa 24 de ore.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO