Eveniment

În perioada închiderii staţiei de metrou Berceni (12-15 aug.) RATB înfiinţează linia de autobuze 625

În perioada închiderii staţiei de metrou Berceni...

Autor: Departamentul Social

12.08.2017, 14:18 109

Potrivit Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), staţia Berceni va fi închisă în perioada 12-15 august, pentru a fi efectuate lucrări de modernizare.

„Pentru preluarea fluxurilor de călători din zonă, RATB înfiinţează o linie navetă de autobuze cu indicativ 625, care va funcţiona pe un traseu comun cu cel al liniei 125. Autobuzele vor circula între terminalele Vulcan Berceni şi Peco Silflor Move, pe următorul traseu: Str. Dumitru Brumărescu, Bd. Metalurgiei, Str. Turnu Măgurele, Şos. Berceni, Şos. de Centură”, conform Regiei.

Autobuzele liniei navetă vor opri în staţiile aferente liniei 125.

Totodată, în funcţie de cererea de transport din zona staţiilor de metrou, RATB va lua măsuri operative de modificare a parcului circulant.

Potrivit Metrorex, staţia Berceni, care are un singur acces, va fi închisă în perioada 12-15 august, în loc de 16-22 septembrie, pentru modernizarea sistemului de control acces, având în vedere că traficul este scăzut în timpul vacanţei şcolare.

„Metrorex a solicitat constructorului noului sistem de control-acces modificarea programului lucrărilor de modernizare a instalaţiilor de taxare în staţia de metrou Berceni. Pentru ca disconfortul resimţit de călători să fie minim, termenul stabilit iniţial (16-22 septembrie 2017) a fost modificat luându-se în considerare perioadele de trafic scăzut din timpul vacanţei şcolare şi a concediilor”, se arată într-un comunicat transmis de Metrorex.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO