Eveniment

În România au rămas sub 20 de milioane de rezidenţi. Cu cât a scăzut populaţia de la ultimul recensământ

În România au rămas sub 20 de milioane de rezidenţi....

Autor: Laura Mitran

18.12.2014, 17:39 462

La 1 ianuarie 2014, populaţia rezidentă a României era de 19.947.311 de persoane, în timp ce în octombrie 2011, conform datelor culese la recensământ, era de 20.121.641 de persoane, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Domiciliul însă îl aveau în România 22.299.730 de persoane la 1 iulie 2014.

INS arată că în 2013 s-au născut 182.313 de persoane şi au decedat 246.967 de persoane, sporul natural fiind de minus 64.654.

Totodată, anul trecut au fost mai mulţi emigranţi (161.755) decât imigranţi (153.646).

Comparativ cu octombrie 2011, populaţia rezidentă a României a scăzut cu 174.330 de persoane, comparativ cu 1 ianuarie 2012, cu 148.685 de persoane, iar faţă de 1 ianuarie 2013, cu 72.763 de persoane.

În 1992, populaţia rezidentă a României era de 22.810.035 de persoane, scăderea fiind de 2.862.724 de persoane, respectiv cu peste 12,6 la sută.

Judeţele cu cea mai mare populaţie în 2014 sunt Iaşi, Prahova, Cluj, Timiş, Constanţa, Dolj şi Bucureşti, iar cu cea mai redusă populaţie (sub 225.000 de persoane, n.r.) - Covasna, Tulcea şi Sălaj, potrivit INS.

În 1992, în acelaşi clasament, se regăseau, pe primele locuri, Iaşi şi Prahova (peste 800.000 de persoane), iar pe ultimele - Covasna, Sălaj, Tulcea şi Ilfov (sub 300.000 de persoane).

Judeţele cu cea mai semnificativă reducere a populaţiei, mai mare de 20 la sută, au fost Hunedoara (25,6%), Teleorman (24,1%), Caraş-Severin (23,2%), Tulcea (23,2%), Mehedinţi (22,1%), Brăila (20,4%) şi Neamţ (20,1%).

Capitala avea 2.067.545 de locuitori în 1992, în timp ce la 1 ianuarie 2014 erau 1.865.143, reducerea fiind de 9,8%.

Şi populaţia cu domiciliul în România a scăzut, de la 23.143.860 de persoane în 1992, la 22.299.730, în 2014, respectiv cu 844.130 de oameni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO