În sfârşit: Certificatele de concedii medicale ar putea fi eliberate electronic

9 aug 2017 Autor: Gabriel Pecheanu

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, miercuri, că, în ceea ce priveşte concediile medicale acordate în străinătate pentru părinţi, a propus creşterea vârstei de la 14 la 16 ani şi, pentru debirocratizarea activităţii medicilor de familie, certificatele ar putea fi eliberate electronic.

"Împreună cu preşedintele CNAS, cu consultarea tuturor actorilor implicaţi, am depus la cabinetul Secretarului General al Guvernului propunerile, cu calendare şi cu termene foarte clare în ceea ce priveşte debirocratizarea actului medical. Practic, în ceea ce priveşte recunoaşterea concediilor medicale acordate în străinătate pentru părinţii care îşi îngrijesc copiii, am propus creşterea vârstei de la 14 la 16 ani, iar acolo unde vârsta depăşeşte 16 ani ei vor intra pe zona de asistenţă specială de tip handicap, cu precizarea că diagnosticele vor fi stabilite prin ordin comun al celor două entităţi - Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în aşa fel încât dacă există probleme de preluare a unor diagnostice, acestea să poată fi corectate fioarte uşor", a declarat Florian Bodog, la începutul şedinţei de Guvern.

Ministrul Sănătăţii a precizat că vrea şi debirocratizarea activităţii medicilor de familie.

"De asemenea, debirocratizăm activitatea medicilor de familie, desfiinţăm o serie de acte, pe care le considerăm inutile şi studiem posibilitatea ca, în ceea ce priveşte eliberarea concediilor medicale, aceasta să se facă electronic, pentru a scădea birocraţia şi în acest domeniu. Toate actele legislative care vor fi modificate vior respecta procedura de transparenţă decizională şi de consultare cu toti cei implicaţi", a mai spus Florian Bodog.

Mihai Tudose i-a cerut, pe 27 iulie, ministrului Sănătăţii ca în cel mult două săptămâni să vină cu un proiect prin care să fie debirocratizat sistemul de sănătate, după cazul jurnalistei Magda Vasiliu care s-a lovit de birocraţie când a vrut să îşi ia concediu medical.

 
Cuvinte cheie:
BODOG
, DEBIROCRATIZARE
, medici
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide